Ceea ce părea o năstruşnicie politică la sfârşitul lui 2004 începe să se contureze ca un proiect perfect realizabil la sfârşitul lui 2007: alianţa PSD-PNL, în locul celei consacrate,
Ceea ce părea o năstruşnicie politică la sfârşitul lui 2004 începe să se contureze ca un proiect perfect realizabil la sfârşitul lui 2007: alianţa PSD-PNL, în locul celei consacrate, PNL-PD.
Atât liberalii lui Tăriceanu, cât şi social-democraţii lui Geoană au pierdut multe puncte electorale de la ultimele alegeri generale încoace. Greşelile neprovocate (de adversar) i-au adus pe cei doi lideri în situaţia de a se scălda împreună la mijlocul clasamentului primei scene politice.
Printre erorile comune putem enumera referendumul pentru demiterea preşedintelui şi lipsa unei înţelegeri oficiale menită să asigure susţinerea parlamentară a guvernului. La acestea s-au adăugat cele făcute pe cont propriu.
De pildă, actualul premier nu a ştiut (sau nu a avut de unde) să-şi formeze o echipă competitivă la Palatul Victoria, după eliminarea PD. A ales soluţii nefericite pentru portofolii-cheie - Decebal Traian Remeş, la Agricultură, Cristian Adomniţei, la Educaţie, Adrian Cioroianu, la Externe.
Exemplele pot continua. De cealaltă parte, social-democraţii îşi tot dau cu stângul în dreptul de când au pierdut puterea. Nu le-a mai rămas nimic de împărţit în afară de acuzaţii. Ultimul fiasco - moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Tăriceanu II. Noroc că atenţia opiniei publice a fost distrasă de scandalul "pălincă şi caltaboşi pentru Remeş".
Iată că aceste eşecuri i-au apropiat întru suferinţă pe liberali de social-democraţi. Nepriceperea politică de care au dat dovadă în multe momente i-ar fi putut costa şi mai scump dacă nu beneficiau de conjuncturi favorabile. Pentru PNL, una dintre aceste conjuncturi o reprezintă supravieţuirea la guvernare, în vreme ce pen