Inflaţia s-a aprins – scriu ziarele – de la pâine, legume, ulei, ţigări sau combustibili. Dar la fel de bine se poate spune că nu mărfurile au devenit mai scumpe, ci banii sunt prea mulţi (şi, deci, prea ieftini).

Inflaţia s-a aprins – scriu ziarele – de la pâine, legume, ulei, ţigări sau combustibili. Dar la fel de bine se poate spune că nu mărfurile au devenit mai scumpe, ci banii sunt prea mulţi (şi, deci, prea ieftini). Ultima decizie a Consiliului de Administraţie al BNR pare să valideze această idee, fiindcă forul băncii centrale a hotărât să crească preţul banilor cu 0,5 puncte procentuale, după alte 0,5% în octombrie 2007, şi probabil va urma o a treia majorare a dobânzii de politică monetară în februarie.

Iar dacă tot nu credeţi că banii mulţi (şi, deci, ieftini) înseamnă inflaţie, haideţi să vedem ce spunea guvernatorul Isărescu în decembrie 2004: “Deciziile de politică economică sunt evaluate critic, iar scamatoriile nu au cum să aibă efectul scontat. Astfel, o relaxare monetară în speranţa stimulării creşterii economice şi reducerii şomajului – celebra curbă a lui Philips – este sancţionată de piaţă prin deprecierea cursului şi creşterea presiunilor inflaţioniste. Efectul pozitiv, dacă el se manifestă, durează foarte puţin şi este neconcludent, dar pierderea de credibilitate rămâne, afectând pe termen lung rezultatele economiei”.

Din câte se vede, în momentul de faţă, în afara unei scăderi de rating avem de toate – creştere economică, şomaj redus, depreciere şi inflaţie –, aşa că merită să verificăm şi un al doilea postulat, potrivit căruia deficitul extern nu este decât o formă amânată de inflaţie. În măsura în care moneda naţională s-a apreciat pe seama intrărilor de bani speculativi, şi nu a fundamentelor din economie, la ieşire – provocată de ieftinirea banilor – se vede cum rămânem doar cu inflaţia, nu cu un plus de b