Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO În 2013, BlackBerry s-a înnoit în toate domeniile, de la numele companiei la cele mai bune telefoane

Publicat in Adevarul, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

După un an de aşteptări şi promisiuni că vor livra produse competitive, RIM - sau mai bine spus BlackBerry - şi-a susţinut prezentările. Telefoanele sunt noi şi se adresează atât vechilor fani, cât şi potenţialilor clienţi, iar platforma a fost regândită.

Compania Research In Motion (RIM) a încetat să mai existe. De acum înainte se va numi BlackBerry şi uneşte denumirea mărcii de telefoane cu cea a companiei. Este o mişcare destul de bună. Oamenii ştiau prea bine telefoanele BlackBerry, dar prea puţin compania care le producea şi livra. RIM încheie astfel aproape trei decenii de activitate pe piaţă.

Cele mai importante produse ale BlackBerry sunt telefoanele. Deocamdată, a prezentat două modele pe care le va aduce pe toate pieţele până la mijlocul lunii martie. În primul rând, e vorba de BlackBerry Z10. Este un telefon cu touchscreen de 4,2 inci, fără butoane pe faţă, are un procesor dual-core Qualcomm, o memorie RAM de 2 GB şi un spaţiu de stocare de 16 GB. Telefonul vine cu suport pentru reţelele 4G, pentru conexiune NFC şi bateria este de 1.800 miliamperi.

Principalii rivali pentru acest model vor fi telefoanele cu Windows Phone 8. Urmează iPhone 5 şi cele cu Android. Acestea din urmă însă au avantajul că au un ecran mai mare şi un grad mai mare de personalizare. BlackBerry spune însă că Z10 nu va fi destinat doar oamenilor de afaceri, ci şi clienţilor obişnuiţi care doresc mai multă putere pe partea multimedia. Aici, camera este de 8 megapixeli şi sunt câteva aplicaţii, precum Story Maker, pe care BlackBerry le propune.

Telefonul mai „sărac“ al companiei este BlackBerry Q10. Terminalul vine cu un ecran de 3,1 inci la o rezoluţie de 720x720 pixeli. Procesorul este tot dual-core de la Qualcomm şi dincolo de tastatura fizică, telefonul este dotat şi cu un display touchscreen. Memoria RAM este de 2 GB, spaţiul de stocare intern

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 9 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°