Infantilizarea de care suferă publicul american şi nu numai se vede bine în superficialitatea cu care „The Dark Knight Rises“, noul film al lui Christopher Nolan, tratează teme importante.
Metropola imaginară trebuie, într-adevăr, distrusă, dar nu atât pentru că e coruptă şi nu conţine inocenţi, aşa cum, în mod ipocrit, clamează, prin intermediul personajelor negative, cei doi scenarişti (mai exact, cei doi fraţi Nolan: Jonathan şi Christopher). Nu, ci, simbolic bineînţeles, pentru că interminabila serie a filmelor supraevaluate şi inspide ale lui Christopher Nolan cu acest mega-supererou american (şi planetar, în ultimă instanţă) trebuie să înceteze.
Să spunem, totuşi, mai întâi vestea bună: atât interpretul principal, Christian Bale, cât şi regizorul Christopher Nolan au „promis solemn" că acesta este ultimul film pe care-l vor realiza împreună pe această temă, iar cele trei pelicule (din 2005, 2008 şi 2012) se vor constitui frumos într-o,da, „rotundă" trilogie.
Un erou al tenebrelor
Sunt până la capăt un mare admirator al celor două filme cu Batman realizate de Tim Burton, cele mai reuşite făcute vreodată cu Omul-Liliac: „Batman" (1989) şi, mai ales, „Batman Returns" (1992). Acesta din urmă este nu doar cel mai bun film cu Batman sau unul dintre cele mai bune filme ale lui Tim Burton, ci şi unul dintre cele mai bune filme din istorie, chintesenţă de postmodernism cinematografic. Au urmat cele două pelicule realizate de Joel Schumacher, în 1995 şi 1997, dezamăgitoare faţă de standardul impus de Burton, dar, totuşi, în sensul/spiritul conceptului benzilor desenate originare. Apetenţa pentru kitsch grandios şi flamboaiant a lui Schumacher avea să dea roade de-abia mai târziu, în 2004, cu ecranizarea musicalului „Fantoma de la Operă".
Se vede, astfel, clar diferenţa dintre un cineast mare, ca Tim Burton, şi regizori med
