Directorul Filarmonicii de Stat „Transilvania“ din Cluj şi-a mărit singur salariul, are cheltuieli de protocol pentru ciocolată de circa 12.000 de lei în doi ani, iar contabilitatea sa este praf, se arată într-un raport întocmit de comisia de audit a Consiliului Judeţean Cluj.
Comisia de audit a Consiliului Judeţean Cluj a verificat Filarmonica de Stat „Transilvania“ din Cluj şi a găsit nereguli mari. Spre exemplu, directorul Marius Tabacu şi-a mărit singur salariul. Controlul de audit s-a făcut pentru anii 2011 şi 2012.
Neregulile găsite nu se opresc aici. S-au mai descoperit procese-verbale şi fişe de inventar fără data întocmirii lor, la care se adaugă achiziţii de pantofi bărbăteşti la 239 de lei şi un costum în valoare de 755 de lei. De asemenea, unele ordine de deplasare în delegaţii, în ţară şi în străinătate, nu au ora plecării şi ziua sosirii.
Iar conducerea instituţiei a încheiat contracte în valoare de circa 3.900 de lei cu operatori de telefonie deşi legea nu îi permite.
Mărire „în spiritul legii“
La 31 mai 2012 s-a încheiat „eronat un act adiţional fără număr de înregistrare“, se arată în raportul de audit, între managerul Marius Tabacu şi „salariatul“ Marius Tabacu prin care directorul executiv al Filarmonicii îşi măreşte salariul de la 3.968 lei la 4.285 lei.
„Actul adiţional la contractul individual de muncă, neaplicabil în acest caz deoarece părţile între care s-a încheiat contractul de management sunt Consiliul Judeţean Cluj şi manager - domnul Marius Tabacu. (...)
Actul adiţional modifică salariul de bază de la 3.968 lei pentru luna mai 2012 la 4.285 lei pentru luna iunie 2012“, potrivit raportului.
Întrebat de ce şi-a mărit salariul, directorul Marius Tabacu spune că acea majorare a fost legală: „A fost făcută în spiritul legii“.
„Se scriu o grămadă de prostii în rapoartele de audit“, adaugă Ta