Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUPER REPORTAJ ProSport: Fotbal în lagăr la Periprava!

Publicat in Pro Sport, vineri 15 iunie 2012 ·

Cine ar fi crezut că meciurile de la Euro pot stârni pasiuni până şi la Periprava, locul de care se leagă unele dintre cele mai cumplite atrocităţi comise de regimul comunist. Meciul Ucraina - Franţa de la Euro împarte fostul lagăr de exterminare a deţinuţilor politici în două tabere. Pe de o parte, cea a cocoşului galic, reprezentată de alsacianul Sylvain Remetter, fost jucător la Erstein - Strasbourg. În cealaltă se află un grup de localnici lipoveni, care sunt fani ai naţionalei lui Şevcenko. Amprenta fostei ţări sovietice şi-a făcut simţită prezenţa aici, începând de la semnalul telefonic, până la religie şi limba vorbită. "Îl idolatrizez pe Zidane şi iubesc echipa campioană din '98. Din actuala generaţie nu-mi place de cineva anume. Am pronosticat 0-0 la meciul cu Anglia. Ucraina a fãcut un meci mare cu Suedia, însă vineri (azi) va avea mari probleme cu noi. Îi batem cu 2-0", spune Sylvain.

Mutu "nu e bine la cap"

Deşi prin vene îi curg numai ştiuci şi crapi, Sylvain urmăreşte meciurile Stelei, la hotelul "Ultima Frontieră", din Periprava. Pe Mutu îl consideră foarte talentat, dar crede că "nu e bine la cap". "Nu e vreo pierdere pentru naţională, să stea unde e, acolo merită". El a fost şocat de starea gazonului de pe Arena Naţională de la meciul cu Franţa de anul trecut. "Terenul semăna cu dunele de nisip de la noi din pădurea Letea".

Casa Roşie, în memoria foştilor deţinuţi

Nu se ştie nici până azi numărul exact al victimelor din fostul penitenciar de maximă siguranţă al deţinuţilor politici de la Periprava. Formaţiunea 0830 a fost înfiinţată ca unitate independentă la 1 iulie 1957. La Periprava au fost încarceraţi între '57 şi '64 condamnaţi de drept comun cu pedepse de până la 25 de ani şi condamnaţi politici. În august '57, acolo se aflau 2040 de deţinuţi, iar în mai '59, 1800. Între '52 şi '65, au decedat oficial 116 persoane,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 9 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 7 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 6 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 11 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°