A fost un timp, când lui Adrian Năstase i se spunea „El însuşi". Era suficient, căci nimeni în istoria postcomunistă a României nu a lăsat acest sentiment - că stăpâneşte ţara, fără limite.
„Adevărul" încearcă să vă aducă aminte (celor mai tineri dintre dumneavoastră să le spună întâia oară) ce se întâmpla în România între 2000 şi 2004, când steaua politică a lui Adrian Năstase era la apogeu, cum era când „El însuşi" era şi „Atotputernicul".
S-a născut în Bucureşti şi a copilărit în satul Hanul de Pământ, comuna Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, astăzi una dintre comunele de lux ale României. Fiu al unui ofiţer al Armatei Regale, Adrian Năstase a intrat de tânăr în cercurile nomenclaturii comuniste. După un prim mariaj ratat se căsătoreşte în 1985 cu Dana, fiica lui Angelo Miculescu, fost ministru al agriculturii. Devine un absolvent strălucit de Drept şi Sociologie, în timpul facultăţii scrie poezie şi învaţă suedeza.
Face carieră: a fost jurist la Institutul de Cercetări Juridice din Bucureşti şi profesor asociat la Academia de Ştiinţe Economice, a fost numit vicepreşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, a ajuns membru al Societăţii Franceze de Drept Internaţional şi director de studii la Institutul Internaţional pentru Drepturile Omului de la Strasbourg.
Sunt puţine date despre activitatea lui Adrian Năstase în timpul lui decembrie 1989, însă 1990 îl va prinde ministru de externe, funcţie pe care şi-a menţinut-o în Guvernele Roman şi Stolojan. Adrian Năstase era ministru de externe la momentul semnării Tratatului cu URSS, la Moscova, la 22 martie 1991. Tratatul nu a fost însă ratificat de Parlament. Semnătura lui Năstase a rămas. Apropiat al lui Ion Iliescu, Adrian Năstase creştea şi există o dată de la care putem conveni că a început să devină „El Însuşi".
Mentalitatea: unanimitatea
25 mai 2001: la
