Biletele pentru concertele pe care trupa rock Rolling Stones le va susţine în cadrul turneului mondial "On Fire", anul viitor, s-au epuizat în zece minute.
Rolling Stones
În 2014, legedara formație Rolling Stones va susţine o serie de concerte în Perth, Sydney, Melbourne, Hanging Rock, Brisbane (Australia) şi Auckland (Noua Zeelandă), potrivit Mediafax.
"The Rolling Stones a demonstrat încă o dată că este una dintre cele mai mari formaţii rock din lume", a declarat Michael Gudinski, organizatorul concertelor.
De asemenea, în iulie, formaţia britanică a susţinut două concerte cu casa închisă, în Hyde Park din Londra, după ce au evoluat în cadrul Glastonbury Festival.
Înfiinţată la Londra, în 1962, Rolling Stones este una dintre cele mai renumite formaţii rock din lume. Trupa este formată din Mick Jagger, Keith Richards, Charlie Watts şi Ronnie Wood.
În iulie 2007 Rolling Stones a concertat și la București, pe stadionul Lia Manoliu. Concertul de la București a făcut parte din turneul european „A Bigger Bang"
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:MITINGUL "împotriva PUŞLAMALELOR" din Parlament s-a încheiat. Patru protestatari au fost ridicaţi de jandarmi, iar unul a ajuns la spitalEXCLUSIV EVZ. Punctaj PSD: ce fumigene lansează social-democraţii ca să nu se vorbească despre super-imunitate şi legea amnistieriiCrin Antonescu: Ponta își riscă scaunul. Liberalii au discutat despre ieșirea de la
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:DESTĂINUIRILE SCANDALOASE ale PROFESOAREI care a făcut sex cu un ELEV MINORFemeile cu FUNDUL MARE sunt mai INTELIGENTE? Părerea specialiştilor este ULUITOAREINCREDIBIL, dar aceste MAŞINI au fost produse în URSS | GALERIE FOTO