Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a făcut contra Serbiei cel mai bun meci al său la Mondiale » Victorie tîrzie!

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 21 ianuarie 2011 ·

România a făcut un meci senzaţional în faţa Serbiei, dar plăteşte tribut înfrîngerii surprinzătoare contra Algeriei

Cum să dai 4 goluri în 30 de minute Algeriei şi să marchezi 20 de goluri într-o repriză Serbiei? E o întrebare la care doar "tricolorii" au răspunsul.

Fără şanse la calificare, România a făcut aseară în Suedia cel mai bun meci al său. Handbaliştilor noştri le-a ieşit totul. Portarul Popescu a avut nu mai puţin de 19 intervenţii, Ghionea a jucat ca în zilele lui bune, iar Alexandru Stamate a reuşit poate cel mai bun meci al carierei sale, fiind declarat, de altfel, şi omul meciului. Novanc, Fenici şi Mureşan au jucat şi ei un handbal excelent.

"Felicitări, ne-am găsit tîrziu, dar asta e!", le-a spus şi Stîngă elevilor săi, tehnicianul care probabil va plăti cu postul la finalul turneului final. România va juca acum pentru locurile 17-20, urmînd să întîlnească sîmbătă, de la ora 17:30, la Kristianstad, Slovacia, o altă deziluzie a Campionatului Mondial.

România 38 (20)

A. Stamate 9, Ghionea 6, Mureşan 6, Novanc 5, Florea 4, Fenici 3, Jurcă 2, Savenco 2, Toma 1.

Antrenor: Vasile Stîngă

Serbia 28 (17)

Ilici 6, Vujin 4, Stojkovici 3, Vuckevici 3, Sesum 3, Stankovici 2, Bojinovici 2, Markovici 2, Nikcevici 2, Toskici 1. Antrenor: Veselin Vukovic

Rezultate de ieri:

Algeria-Australia 27-18, Danemarca-Croaţia 34-29

Clasament grupa C

1. Danemarca 10p

2. Croaţia 7p

3. Serbia 5p

4. Algeria 4p

5. România 4p

6. Australia 0p

România a făcut un meci senzaţional în faţa Serbiei, dar plăteşte tribut înfrîngerii surprinzătoare contra Algeriei

Cum să dai 4 goluri în 30 de minute Algeriei şi să marchezi 20 de goluri într-o repriză Serbiei? E o întrebare la care doar "tri

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 53 minute
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 3 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 6 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 11 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 10 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Meteorologii anunţă un weekend cu temperaturi de VARĂ, în mai multe zone ale României. Ce valori sunt așteptate

Gandul acum 5 ore
Florinela Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunţat prognoza meteo actualizată pentru următoarea perioadă. Potrivit acesteia, în mai multe zone din România, temperaturile vor ajunge şi la 27°C. „Cele m

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale