Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preoţii, afacerişti prosperi în criză

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 septembrie 2009 ·

Numărul societăţilor comerciale înfiinţate de reprezentanţii Bisericii a crescut cu 30% numai în ultimele 18 luni. Sursa: Andreea Tănase

Slujitorii Domnului au adevărate înclinaţii spre mediul de afaceri. În ultimul an şi jumătate, în timp ce numeroase firme intră în insolvenţă sau chiar în faliment, numărul societăţilor înfiinţate de reprezentanţii bisericii a crescut cu peste 30%. În clasamentul celor mai bănoase afaceri în care sunt implicate cultele se află edituri, benzinării, fabrici de încălţăminte şi hoteluri de patru stele, scrie în revista „Capital”.

Peste o sută de firme româneşti, cu nume precum Pax Domini, Ora et Labora, Pro Ortodoxia, Diaconia sau Terra Crucis, au printre asociaţi diverse entităţi religioase. Dacă aproape o treime au fost fondate în ultimele 18 luni, altele au strâns deja până la 17-18 ani de experienţă în businessul românesc.

Binecuvântarea retrocedărilor

Primele companii de acest gen au fost înfiinţate prin 1991-1992 şi aveau activităţi tradiţionale, ca editarea de cărţi şi periodice, fabricarea de lumânări sau furnizarea de servicii de pompe funebre. Extinderea domeniilor s-a datorat retrocedărilor: multe biserici s-au trezit „peste noapte” mai bogate cu hectare întregi de teren sau imobile în oraşe. Averile au gâdilat simţurile de câştig material ale parohilor, care le-au transformat în afaceri de succes.

Este cazul complexului Agape din Cluj-Napoca. Acesta cuprinde un hotel de patru stele cu 62 de camere, un restaurant şi o autoservire şi e administrat de firma Ergon SRL, deţinută de Parohia Romano-Catolică Sfântul Mihail. Biserica a primit, la retrocedare, un imobil în centrul oraşului.

„Afacerea a demarat în 2002, la început cu o simplă cantină. Banii obţinuţi au fost investiţi în renovare. Cel mai bun an a fost 2008, când am avut o cifră de afaceri de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 8 minute
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum o ora
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Cutremur produs miercuri dimineața în regiunea seismică Vrancea. În ce orașe s-a resimțit seismul

Ziare.com acum 47 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe Richter s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora locală 3:00, în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum o ora
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

Un preot rus care a ţinut o slujbă de pomenire pentru Navalnîi a fost suspendat din funcţie pentru trei ani

News.ro acum 59 minute
Un preot ortodox rus care a oficial o slujbă de pomenire a fostului lider al opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, în luna martie, a fost suspendat din funcţiile clericale timp de trei ani, a anunţat Dieceza de la Moscova a Bisericii Ortodoxe Ruse, infor

FOTO Praf saharian în Capitală: Bucureștenii și-au găsit mașinile acoperite de un strat roșiatic

G4Media acum o ora
Bucureștenii și-au găsit mașinile, miercuri dimineața, acoperite de un strat roșiatic, conform imaginilor transmise de cititori. Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra Români

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum 2 ore
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în Vrancea

Mediafax acum o ora
Seismul cu magnitudinea ml 3,3 a avut loc la adâncimea de 73,4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Buzău, Bârlad, Sfântu-Gheorghe, Bacău şi Braşov. ULTIMELE ȘTIRI Congresul SUA a aprobat pachetul de sprijin de 95 de miliarde de

Cel puţin 21 de migranţi etiopieni morţi şi 23 dispăruţi într-un naufragiu în largul coastelor de nord-est ale Djibouti

G4Media acum 2 ore
Cel puţin 21 de migranţi, printre care copii, şi-au pierdut viaţa şi alţi 23 sunt daţi dispăruţi în naufragiul ambarcaţiunii lor în largul coastelor statului Djibouti, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), notează AFP, ci

Vremea

București
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°