Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sătmărecele, favorite la Miss World

Publicat in Adevarul, duminică 23 mai 2010 ·

Zece manechine au participat ieri la castingul pentru Miss World România 2010. Tinerele care au participat ieri la castingul organizat de agenţia Platinum Info Fashion din Bucureşti pentru Miss World România 2010 se pot califica şi la alte trei competiţii de profil Miss Globe, Miss Turism Queen şi Miss Model of the World.

Singura agenţie sătmăreană de modele care a participat la castimg a fost Gaby’s Models Agency, cu cele mai bune 10 modele, multe dintre ele cu renume în ţară şi străinătate. Marius Seceleanu, managerul agenţiei Platinum le-a analizat pe fete, din cap şi până în picioare, dându-le sfaturi referitoare la zonele unde ar trebuie să mai scape de câţiva centimetri.

În urma unei scurte şedinţe foto, manechinele urmează să treacă printr-o altă preselecţie. „Concursurile mondiale din acest an sunt riguroase, Satu Mare este al nouălea oraş unde se organizează astfel de castinguri. Cred cu tărie că sătmărencele au şanse mari să intre printre cele 30 de finaliste, la competiţia defăşurată în 5 iunie 2010“, a spus Marius Seceleanu.

Sătmărencele, femei frumoase

Acesta a mai declarat că femeile din zona Sătmarului se diferenţiază de celelalte colţuri ale ţării, prin caracteristicile feţei. „Au o tipologie aparte, una benefică pentru concursurile de miss“, a mai spus Marius Seceleanu. Proba de foc se va defăşura în perioada 2-12 septembrie 2010, când cele 30 de modele vor participa la marea finală, unde se vor desemna reprezentantele României la cele patru categorii de miss.

Un viitor model de succes este sătmăreanca Bianca Verciuc, de numai 15 ani, favorită în finala concursului. „Cred că voi fi selectată pentru concurs. Sunt înaltă, am dimensiunile potrivite“, a spus tânăra Bianca, care şi-a început cariera în modeling în urmă cu numai o lună.

România, reprezentată în China de o sătmăreancă

Este al doilea an c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis a semnat cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi a lui Gelu Voican Voiculescu

Mediafax acum 36 minute
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiţiei, doamna Alina-Ştefania Gorghiu, cererile de urmărire penală astfel cum au fost solicitate, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014 al Parchetului de

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum o ora
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Drone observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu în apropierea aeroportului!

Ziua Constanta acum 32 minute
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu şi au precizat că acestea erau probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi

Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România

Ziua Constanta acum o ora
Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România: cine este diplomatul Vladimir Lipaev? Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al țării în România. Decretul corespunzător a fost publicat

Superliga: Cristiano Bergodi nu mai este antrenorul echipei Rapid

News.ro acum o ora
FC Rapid s-a despărţit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 3 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Un nou val de praf saharian deasupra României. Zonele unde pot fi observate depunerile

Ziare.com acum 5 ore
O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, 16 aprilie. Meteorologii afirmă că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra Români

Percheziții ale Poliției la Mureș, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Cum au fost sancționați proprietarii animalelor

Ziare.com acum 2 ore
Poliţia din Mureş a făcut percheziţii, marţi, 16 aprilie, la mai multe adrese, într-un dosar privind organizarea de lupte între câini, fiind descoperite animale cu urechile cupate, dar şi câini despre care se suspectează că erau dresaţi pentru a se

Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă, astăzi, 16 aprilie 2024, la Archaia Olympia, în Grecia, cu 100 de zile înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor de vară de la Paris (26 iulie - 11 august). Mişcarea Olimpică din România a

Cod galben de furtuni în aproape jumătate din țară, timp de 24 de ore

Press Alert acum 2 ore
Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane intră, marți, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată țara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marți, o i

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

14°
mar.

7°/24°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°