Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Update: Romii de pe Coastei au fost evacuaţi

Publicat in Adevarul, vineri 17 decembrie 2010 ·

Neîncrezători la început, ei au acceptat în cele din urmă să se mute în noile locuinţe ridicate de Primărie la marginea oraşului. Mai multe camioane puse la dispoziţie de către municipalitate au început în jurul orei 10 să ducă bunurile celor care locuiau în cocioabele de pe strada Coastei înspre noile locuinţe sociale situate în zona Pata-Rât.

Îngrijoraţi, însă, că vor fi lăsaţi pe drumuri şi neîncrezători în promisiunile autorităţilor, oamenii aşteptau de la primele ore ale dimineţii, în faţa locuinţelor, la -10 grade. În jurul orei 6.40, pe strada Coastei au apărut primele forţe de ordine, moment în care s-au agitat spiritele.

A fost nevoie de aproximativ două ore de discuţii până când acţiunea de evacuare să înceapă. Mulţi spuneau că au stat treji toată noaptea, neştiind exact ce urma să se întâmple şi, până când au apărut camioanele de transport, încă mai sperau că vor fi păsuiţi până în primăvară.

Spiritele s-au aprins la apariţia Poliţiei Locale, dar nu s-au înregistrat incidente / Foto: Thomas Câmpean

„Ştiam că or să ne mute de aici, dar nu mă gândeam că la o săptămână înainte de sărbători. Om face cum ne zic, că altceva n-avem ce. Am patru copii, cel mai mic o fetiţă de trei săptămâni”, spunea Valentin Varga, care locuia într-o dugheană ridicată fără norme legale. Principala grijă a lui şi a mai multora era că „ţiganii de acolo (zona Pata-Rât) îs răi, au găştile lor, treburile lor”. „Fetele noastre merg la grădiniţă. Mă tem pentru ele, nu pentru mine. Acolo la 13 ani îs luate”, spune bărbatul.

În locuinţa familiei Varga, Valentin şi doi dintre copiii săi (Valentin şi Sofia), care dormeau liniştit azi dimineaţă în timp ce afară lumea se certa cu poliţia comunitară / Foto: Thomas Câmpean.

“Mă mută de la gaz la sobă cu lemne”

Unul dintre cei mai supăraţi locuitori care au fost mutaţi de pe st

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 8 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 17 minute
Berbec Ziua favorizeaza achitarea taxelor, impozitelor sau altor tipuri de datorii. Rudele, partenerul de viata sau colaboratorii te pot provoca la o dezbatere pe teme materiale, mosteniri sau bunuri si bani folositi si administrati in comun. Depind

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 7 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 10 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Meteorologii anunţă un weekend cu temperaturi de VARĂ, în mai multe zone ale României. Ce valori sunt așteptate

Gandul acum 8 ore
Florinela Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunţat prognoza meteo actualizată pentru următoarea perioadă. Potrivit acesteia, în mai multe zone din România, temperaturile vor ajunge şi la 27°C. „Cele m

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 13 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 13 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale