Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colecţionarul de bancuri

Publicat in Adevarul, marți 3 martie 2009 ·

Călin-Bogdan Ştefănescu şi-a petrecut ultimii zece ani ai regimului Ceauşescu adunând bancuri politice. Unii colecţionează timbre. Alţii, cutii de chibrituri. Călin-Bogdan Ştefănescu, inginer la ITB în „epoca de aur”, a strâns cu înfrigurare aproape o mie de bancuri politice. S-a apucat să strângă bancuri de ciudă. De ciudă că se pierdeau. „Auzeam multe bancuri pe-atunci, că ăsta era sport naţional. Le dădeam şi eu mai departe, dar, la un moment dat, mi-am dat seama că începusem să le uit. Ştiam că era unul cu nu ştiu ce, dar uitasem şi bancul, şi poanta. Mi-aminteam, de pildă, contextul. Că mi le-a spus cutare. Ei, în momentul ăsta, am început să le pun pe hârtie”.

Era august 1979. Călin-Bogdan Ştefănescu avea 31 de ani şi lucra la Dispeceratul de Circulaţie al ITB – ului (Întreprinderea de Transport Bucureşti).

Dacă era prins...

N-ar zice că era inconştient. Ştia prea bine la ce se poate aştepta, în caz că era prins. Cea mai simplă pedeapsă era „să-ţi dea o mamă de bătaie”. La polul opus era cazul inginerului Ursu, „care tot aşa a pornit, cu nişte poezii pe care a avut imprudenţa să le citească la birou. Şi cineva l-a turnat”.

Nici variantele intermediare ale pedepselor nu sunau prea bine: „Te puteai trezi că eşti nebun şi te calmau, te puteai trezi că nu mai poţi fi şef de dispecerat, cum eram eu, că nu mai poţi să lucrezi în Bucureşti şi îţi găsesc un loc de muncă la Mediaş... Chestii de-astea”. Cu toate astea, în august 1979 s-a apucat de treabă. A scris mai întâi, „la foc automat”, toate bancurile pe care şi le mai amintea – vreo patruzeci şi ceva, după care, aproape zi de zi, a început să noteze într-un caiet tot ce auzea, toate „noutăţile” în materie de banc politic.

„Problema a devenit mai complicată şi mai stresantă pentru mine după ce m-am căsătorit, au apărut şi copiii şi deja nu mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 3 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 3 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Superliga – play-off: Farul Constanţa – Rapid 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Farul Constanţa a învins miercuri, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Farul a deschis scorul în minutul 3, prin Louis Munteanu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Acelaşi juc

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 4 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Cancan acum o ora
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 15 minute
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

TikTok își suspendă recompensele în UE find acuzată că încurajează dependența

HotNews acum 3 ore
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă „voluntar” funcția noii sale aplicații TikTok Lite, care recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranului, acuzată în UE că încurajează dependența, potrivit AFP. TiktokF

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/19°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

6°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°