Paul Pârvulescu a aflat ieri că accidentarea la gleznă e mai gravă decât se anticipa şi că va lipsi o lună! Mijlocaşul se alătură lui Raul Campo, Dudiţă şi Alex Munteanu, care vor lipsi cel puţin şase luni tot din cauza problemelor medicale.
Calificarea în Europa League le-a adus şi probleme medieşenilor. Gazul pare urmărit de ghinion, iar jucătorii lui Pustai cad pe capete aproape după fiecare meci din competiţia continentală. Pârvulescu s-a "rupt" în tur, iar Alex Muntean în retur. Acestora li s-au adăugat accidentaţii din partidele amicale, Raul Campo şi Doru Dudiţă. Cu toţii au probleme grave. Raul Campo are ruptură de maleolă, după ce un adversar i-a căzut pe gleznă într-un amical cu FC Cisnădie. Verdictul: şase luni pe bară!
Nici Doru Dudiţă nu a avut mai mult noroc. S-a ales şi el cu o ruptură de ligamente încrucişate înainte de începerea sezonului şi va sta între şase şi nouă luni. O accidentare a suferit şi Alex Muntean. Mijlocaşul dreapta a fost operat la menisc, dar i s-a descoperit şi o ruptură de ligamente, iar perioada de recuperare este de minimum şase luni. Ultimul pe lista indisponibililor este Paul Pârvulescu. Ceea ce părea o entorsă s-a dovedit a fi în cele din urmă o ruptură de membrană şi întindere de ligamente. "Doctorul mi-a pus o faşă ghipsată şi voi sta între trei săptămâni şi o lună. Asta este! Voi reveni mai puternic", a spus mijlocaşul.
Alex Muntean / fisură de menisc + ruptură de ligamente / 6-9 luni
Doru Dudiţă / ruptură de ligamente încrucişate / 6-9 luni
Raul Campo / fractură de maleolă / 6-9 luni
Paul Pârvulescu / ruptură de membrană + întindere de ligamente / o lună
Eric a plecat în Ucraina
Telenovela Eric continuă. Impresarul jucătorului susţine că aceasta a semnat un contract pe 4 ani cu ucrainienii de la Karpaty Lvov, formaţia la care a dat probe în iarnă. "Vom merge până la