Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Extrema dreaptă a câştigat teren în Austria

Publicat in Adevarul, marți 30 septembrie 2008 ·

Partidele populiste au împreună aproape 30 de procente şi se gândesc deja la guvernare Austriecii au taxat circul politic al social-democraţilor şi al conservatorilor, cele două formaţiuni obţinând pentru prima dată mai puţin de 30% fiecare.

De degringolada prin care trec Partidul Social-Democrat (SPÖ) şi Partidul Popular Austriac (ÖVP) au profitat din plin partidele extremiste de dreapta  - Partidul Libertăţii (FPÖ) şi Alianţa pentru Viitorul Austriei (BZÖ). În timp ce social-democraţii sunt pentru prima dată sub pragul de 30% (29,7%), conservatorii – cu 25,6% - au înregistrat cel mai slab scor din istoria partidului. În schimb, Partidul Libertăţii (18%) şi Alianţa pentru Viitorul Austriei (11%) au avut o ascensiune surprinzătoare comparativ cu precedentele alegeri. Cu 9,8%, Partidul Ecologist poate fi luat în calcul pentru formarea viitoarei coaliţii.

Învingătorii, învinşi

Victoria a fost una amară pentru SPÖ şi pentru posibilul cancelar Wener Faymann. Procentul obţinut nu le permite social-democraţilor să guverneze singuri, iar o nouă coaliţie cu ÖVP este privită cu neîncredere de către austrieci, alegerile anticipate fiind declanşate tocmai din cauza divergenţelor dintre cele două formaţiuni.

Potrivit analiştilor, singura variantă convenabilă ar fi un guvern minoritar susţinut în Consiliul Naţional de ecologişti şi de extremiştii de dreapta.

 Chiar dacă Jörg Haider, liderul BZÖ, şi Heinz-Christian Strache, preşedintele FPÖ, au devenit din prieteni „inamici de moarte“, nu este exclus ca ÖVP să încerce închegarea unei coaliţii cu cele două formaţiuni. De altfel, conform unui sondaj realizat de cotidianul „Die Presse“, 43% din austrieci ar dori o coaliţie între social-democraţi şi extremiştii lui Strache.

Tinerii au votat cu populiştii

Potrivit unui sondaj realizat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 7 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Reuters: Moscova se teme de spionaj şi limitează drastic deplasările oficialilor în străinătate

HotNews acum o ora
Rusia face tot mai dificilă deplasarea în străinătate pentru unii oficiali, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat într-un moment în care se desfăşoară cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occident

Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani, afirmă comandantul armatei germane

News.ro acum 5 ore
Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, după ce îşi va reconstrui forţele afectate de impactul războiului din Ucraina, a declarat cel mai înalt ofi

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 11 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 13 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 8 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Psiholog: Marijuana din România este stropită cu pesticide și otravă de şobolani

HotNews acum 32 minute
Psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în cadrul Clinicii de Psihiatrie din Craiova, a atras atenţia că marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda, ci poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°