Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FCM Târgu-Mureş a pierdut la scor de tenis meciul cu Dinamo!

Publicat in Adevarul, luni 23 august 2010 ·

„Câinii” au obţinut la Târgu-Mureş o victorie la scor de tenis, 6-2, însă au sfârșit prin a se certa între ei. Odihniţi după o săptămână în care nu au fost încurcaţi de cupele europene şi cu un moral „beton“ în urma victoriei cu Rapid, „câinii“ şi-au înfipt colţii într-o nou-promovată.

Dinamo şi-a făcut viaţa uşoară încă din primele zece minute, când a marcat de două ori. Gazdele au reuşit un autogol de toată frumuseţea, Topici trimiţând în poarta o minge respinsă de Dănălache, la un şut al lui Marius Niculae. „Haita" a simţit că victima este la pământ şi cu „gâtul" descoperit.

Prada a fost atacată şi de N'Doye, care a punctat cu un şut violent, sub transversală, pentru 2-0. Ousmane a sărbătorit reuşita afişând pe faţă o mască gingaşă de fluture, gest care i-a atras totuşi un cartonaş galben.

Spectacol după pauză

Gestul senegalezului a trădat şi o oarecare relaxare în jocul dinamoviştilor, care s-au văzut învingători, deşi mai erau 80 de minute până la final. Pe acest fond a venit şi penalty-ul din care elevii lui Falub au redus din diferenţă, iar Moţi a fost eliminat.

La pauză, Andone a reuşit să-şi trezească elevii, iar, aşa cum s-a întâmplat şi în ultimele două etape, „câinii" au făcut spectacol în repriza secundă. Liviu Ganea şi Marius Niculae au marcat repede două goluri, dar defensiva vulnerabilă a roş-albilor nu-şi putea strica reputaţia.

Astfel, Vancea a punctat şi el, însă ultimul cuvânt l-au avut tot bucureştenii, prin Cătălin Munteanu şi Andrei Cristea. Acesta din urmă a înscris dintr-un penalty care a umbrit succesul formaţiei din „Ştefan cel Mare" şi a scos în evidenţă tensiunile din vestiarul „câinilor".

Cristea şi N'Doye, la un pas de bătaie

La Dinamo, nici victoriile nu sunt lipsite de scandal! O fază uluitoare s-a petrecut în prelungiri, la scorul de 2-5. Andrei Cristea a obţinut un penalty, însă c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 56 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 3 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 3 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Superliga – play-off: Farul Constanţa – Rapid 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Farul Constanţa a învins miercuri, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Farul a deschis scorul în minutul 3, prin Louis Munteanu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Acelaşi juc

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 4 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Cancan acum o ora
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 7 minute
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

TikTok își suspendă recompensele în UE find acuzată că încurajează dependența

HotNews acum 3 ore
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă „voluntar” funcția noii sale aplicații TikTok Lite, care recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranului, acuzată în UE că încurajează dependența, potrivit AFP. TiktokF

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/19°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

7°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°