Teatrul Radiofonic a împlinit 80 de ani de existenţă. Într-o lume invadată de zeci de forme de divertisment, spectacolul radiofonic are încă adepţii săi, atât în rândul publicului, cât şi în rândul actorilor. Citiţi şi:

Bucureşti: Radio România marchează 20 de ani de la căderea Zidului BerlinuluiBucuresti: Inscrieri in Corul de Copii RadioPosturile de radio rămân fără ascultători

„Hei, joben, ce umblai la Mon jardin / Hei, bunic, cu monoclu erai şic / Toate-au fost la timpul lor ceva exagerat / Anii au trecut în zbor şi lumea le-a uitat“, spuneau membrii trupei Phoenix, în versurile piesei „Vremuri“.  Uitarea e firească, iar amintirile se şterg odată cu trecerea timpului, însă, cu toate acestea, o „instituţie-entitate“ cum este teatrul radiofonic se „încăpăţânează“ să păstreze parfumul unor vremuri demult apuse.

În 1929, a fost difuzată prima piesă de teatru radiofonic, „Ce ştia satul“, de V. Al. Jean, jucată în direct, în faţa microfonului. De-a lungul celor opt decenii care au trecut de atunci, la teatrul radiofonic s-au montat unele dintre cele mai importante texte ale dramaturgiei româneşti şi universale, aparţinând unor autori ca I. L. Caragiale, Eugène Ionesco, Cehov, Shakespeare, Molière, Pierre Corneille şi Henrik Ibsen. 

Mai mult decât atât, a fost o şcoală importantă pentru actori, iar cele mai mari nume ale scenei româneşti au spus mereu „prezent“ atunci când au fost solicitate. Unii dintre ei o fac şi astăzi, alţii - Leopoldina Bălănuţă, Ştefan Iordache, Gheorghe Cozorici, Florian Pittiş, Gina Patrichi - „aduc“ mărturia talentului lor doar prin înregistrările de arhivă.

Cu toate acestea, teatrul radiofonic continuă să seducă noi generaţii de ascultători, devenind astfel una dintre cele mai longevive producţii din România.

Trecut şi prezent, o combinaţie de succes @