Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incendiere de cauciucuri şi veselă nouă la începutul Postul Mare

Publicat in Adevarul, miercuri 20 martie 2013 ·

În afara orânduielilor cerute de biserică înainte şi în timpul Postului Mare, nemţenii respectă cu sfinţenie câteva tradiţii, păstrate de sute de ani.

Perioada postului ne apropie de Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, care a ţinut post 40 de zile înainte de a-şi duce la îndeplinire rolul de Mântuitor. Postul a intrat în conştiinţa colectivă cu menirea de a-i pregăti trupeşte şi sufleteşte pe cei care doreau să primească botezul de Paşte, dar şi pentru curăţirea celor care voiau să sărbătorească Învierea Domnului.

În anumite localităţi din judeţul Neamţ există tradiţii respectate de-a lungul timpului de orice credincios. Cea mai răspândită practică bătrânească este spălarea hainelor şi a oalelor înainte de post, pentru a îndepărta urmele alimentelor de frupt.

“Se scoate de cu seara cenuşa din vatră, se cerne de tăciune şi se pune în ciubăr ( n.r. lighean). Se clocoteşte apă, se toarnă peste ea şi se obţine leşia. În soluţia făcută se bagă oalele şi hainele. Este foarte bună pentru că scoate orice pată şi chiar dezinfectează. Pentru a verifica cât de bună e leşia aruncăm un ou proaspăt în ea şi dacă iese la suprafaţă leşia e puternică”, a declarat Mioara Aveloaie, din satul Climeşti. judeţul Neamţ.

Pentru alungarea ispitelor se aprind focuri pe dealurile din apropierea satelor şi se face mult zgomot. Ortodocşii de etnie romă obişnuiesc să ardă cauciucuri, pentru ca fumul gros să alunge spiritele rele.

Sătenii din satul Butnăreşti, comuna Secuieni înlocuiesc vesela înaintea Postului Mare. “De la bunici am învăţat că lingurile de lemn şi strachinile de lut trebuie înlocuite cu altele noi, pentru că sunt înfruptate. Păstrăm doar oalele pe care le fierbem înainte de post”, a povestit Maria Enea.

O altă tradiţie păstrată până în zilele noastre este purtarea doliului pentru moartea Mântuitorului. “Timp de 40 de zile îmbrăcăm haine negre sa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marijuana din România nu este recreativă, avertizează un specialist. "Este stropită cu pesticide, insecticide, otravă de şobolani"

Ziare.com acum 45 minute
Marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda. Ea poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de şobolani care provoacă tulburări neuronale grave, avertizează psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 5 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 3 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 15 minute
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 50 minute
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

NATO vrea să trimită mai multe sisteme de apărare pentru Ucraina

Mediafax acum o ora
"Am compilat date despre diferitele sisteme de apărare antiaeriană pe care le avem în NATO şi ne-am concentrat pe sistemele Patriot. Şi lucrăm cu aliaţii pentru a ne asigura că aceştia redistribuie o parte din sistemele lor în Ucraina", a declarat s

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 3 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României, datorită unui autogol al lui Chipciu

Mediafax acum o ora
Oţelul a deschis scorul prin Cisse, care a marcat pentru gazde cu o lovitură de cap din marginea careului mic, după o centrare a lui Bodişteanu (1-0, min. 12). Oaspeţii au preluat iniţiativa şi până la finalul primei reprize au reuşit să egaleze din

Tinerii sub 30 de ani ar putea merge în Marea Britanie fără permis de ședere, la fel ca înainte de BREXIT. Cât timp ar putea rămâne în Regatul Unit

Gandul acum 38 minute
Comisia Europeană (CE) a propus deschiderea negocierilor cu Regatul Unit privind libera circulație pentru tinerii cu vârste între 18 și 30 de ani, așa cum se întâmpla înainte de Brexit, scrie The Guardian. „Obiectivul ar fi de a ajuta tinerii cetățe

Vremea

București
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°