Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine calcă primul strâmb în cuplu?

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 25 august 2009 ·

Este un mit că, în familiile în care se produce adulterul, bărbaţii sunt cei care trădează primii. Diferenţa este că, spre deosebire de femei, ei nu acceptă compromisuri. Sursa: NorthFoto

Bărbaţii rezistă mai greu într-o căsnicie care a început să scârţâie şi nu sunt dispuşi prea uşor să ierte atunci când au fost înşelaţi de partenere.

Femeile, în schimb, sunt mai tolerante şi se arată dispuse să mai ofere o a doua şi chiar o a treia şansă. Psihologii spun că această atitudine diferită este rezultatul unor caracteristici diferite ale celor două sexe: bărbaţii, fiind mai orgolioşi, acceptă cu greu ideea că au fost înşelaţi, minţiţi şi manipulaţi, în timp ce femeile sunt mai tolerante, mai rezistente la suferinţă şi mai dispuse la negociere.

„Bărbaţii au nevoie să fie învingători!”

De multe ori, problemele în cuplu apar odată cu naşterea primului copil, când femeia începe să-i acorde soţului din ce în ce mai puţină atenţie. Iar când acesta nu se mai bucură de aprecierea partenerei de viaţă, începe să caute alternative. „Chiar dacă nu par, bărbaţii sunt foarte emotivi şi sensibili. Faptul că nu se simt apreciaţi îi face să fie nesiguri şi-i determină să caute o altă femeie care să le poate garanta atenţia. Bărbaţii au nevoie să se simtă învingători”, spune psihologul Cristina Ciuluvică.

Nu divorţez, dar mă văd cu alt bărbat

Nici femeile nu sunt „imune” la adulter. Atunci când ceea ce au acasă nu le mai mulţumeşte, când partenerul nu mai este atent la nevoile lor şi relaţia a ajuns să meargă mai departe doar din inerţie, femeile devin mai vulnerabile şi mai dispuse să accepte un nou bărbat în viaţa lor.

„Sunt căsătorită de patru ani şi din ce în ce mai des mă cert cu soţul meu. Motivele pornesc din orice: de la cine duce copilul la grădiniţă până la pe ce s-au cheltuit banii. De

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 39 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 23 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 51 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 56 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Un poliţist a fost găsit mort, într-o benzinărie din Focşani! Avea 43 de ani

Cancan acum 39 minute
Scene șocante într-o benzinărie din Focșani! Un polițist de penitenciar a fost găsit fără suflare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani? Descoperire macabră într-o benzinărie din Focșani. Oamenii legii au fost alertați în da

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 21 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Alexandru Rafila: Vreau să găsim o soluţie legislativă care să permită şi o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că vrea să găsească împreună cu colegii lui o soluţie legislativă care să permită o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers, el

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°