Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Elevul silitor“ România iese azi cu temele la controlul şefilor FMI

Publicat in Adevarul, miercuri 26 iunie 2013 · ·

Boardul FMI urmează discută astăzi, la Washington, a şaptea şi a opta evaluare din cadrul acordului de împrumut cu România. Doar două din cinci „lecţii“ sunt făcute de Guvernul de la Bucureşti.

Guvernul a ratat mai mult de jumătate dintre angajamentele asumate în negocierile cu FMI, inclusiv ţinta arieratelor, dar încearcă să încheie cu succes acordul cu instituţia financiară.

Astăzi este „ziua Z“ în care Consiliul Directorilor analizează dacă România – despre care spusese anul trecut că este un „elev silitor“ – şi-a făcut temele şi poate continua cursurile începute în 2009.

Arieratele, ţinte veşnic ratate

România a îndeplinit, conform scrisorii de intenţie transmise de Guvern către FMI la începutul acestei luni, doar două dintre cele cinci criterii de performanţă cantitative şi tot două dintre cele cinci ţinte indicative stabilite pentru finele lunii decembrie 2012.

Au fost ratate criteriul de performanţă privind activele externe nete ale Băncii Naţionale a României, cel privind soldul bugetului general consolidat şi cel privind arieratele bugetului de stat, respectiv onorarea datoriilor de către autorităţile locale şi centrale.

Ţintele indicative stabilite pentru cheltuielile primare ale bugetului general consolidat, arieratele autorităţilor locale şi arieratele întreprinderilor de stat au fost, de asemenea, ratate.

Principalele precondiţii pentru încheierea acordului cu FMI sunt achitarea arieratelor de către autorităţile locale şi privatizarea CFR Marfă, aceasta din urmă fiind îndeplinită la limita de timp avut la dispoziţie. Dacă s-ar fi amânat din nou privatizarea CFR Marfă, FMI putea decide să nu discute în boardul de azi ultima scrisoare transmisă de autorităţile române.

Derapajele, asumate de Guvern

„Autorităţile din România îşi reafirmă angajamentul faţă de programul economic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 49 minute
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Scandal în armata israeliană după ce au apărut postări cu soldați îmbrăcați cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 minute
Militarii israelieni au postat fotografii şi videoclipuri în care se joacă cu lenjerie intimă găsită în casele palestinienilor, creând o imagine disonantă a războiului din Gaza, unde foametea iminentă intensifică reexaminarea pe plan mondial a ofens

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 2 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 3 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Putin, ultimul asalt

HotNews acum 25 minute
Pe scurt: Valentin NaumescuFoto: Contributors.ro Să ne înțelegem, în Rusia nu au avut loc alegeri pe 15-17 martie. În Rusia, de fapt, nu au avut loc niciodată alegeri. În întreaga lui istorie, poporul rus nu și-a ales niciodată Conducătorul și nici

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

19°
joi

7°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale