Pentru satul tradiţional, luna septembrie nu înseamnă doar venirea toamnei, ci închide un ciclu şi deschide drumul pregătirilor pentru o nouă viaţă. Septembrie, Răpciune ori Viniceriu (fiind luna strugurilor) este perioada care se află la hotarul dintre moarte şi renaştere.
În tradiţia românească, luna lui septembrie are şi denumirea „răpciune”, adică începutul timpului răcoros, precum şi „viniceriu”, aceasta fiind luna strugurilor, potrivit lui Tudor Pamfile, autorul cărţii „Sărbătorile la români“, citat de bloggeri.
Dacă în Răpciune (Septembrie) tună, în Faur (Februarie) va fi zăpadă mare şi an mănos, plin de recolte bogate. Dacă Răpciune e cald, Brumărel (Octombrie) e rece şi umed.
Dacă rândunelele pleacă devreme, e semn că iarna va veni repede. Dacă înfloresc scaieţii în această lună, toamna va fi frumoasă.
În septembrie începe culesul poamelor şi se pregătesc gropile pentru altoi.
Săptămânile vechi ale lui Răpciune
Tradiţia împarte luna septembrie în: Săptămâna Sântămăriei Mici, Săptămâna Strugurilor, Săptămâna Averii şi Săptămâna lui Mioi.
Prima săptămână din lună îi este dedicată Sfintei Fecioare Maria. Săptămâna a doua este cea în care se culeg viile şi se face mustul şi vinul. Tot acum se sărbătoreşte Ziua Crucii. În cea de-a treia săptămână, gospodinele pregătesc proviziile pentru iarnă, iar bărbaţii pregătesc ţuica. Cea de-a patra săptămână este a lui Mioi, cel care aduce vremea bună.
Simion Stâlpnicul, la 1 septembrie, fiind patronul vânturilor, că poate produce cutremure şi susţine cerul şi pământul, stând într-un picior. Această zi este foarte importantă, oamenii respectând-o de frica vânturilor, a cutremurelor şi pentru a nu li se înţepeni picioarele. Ziua lui Simion Stâlpnicul este şi ziua în care păsările îşi iau „boierescul”, adică partea care li se cuvine din fiecare holdă de grâu.
Despre Sfântu
