Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea fi redusă cu 15% de la 1 iunie, potrivit liderului FSLI, Aurel Cornea.
"Ministrul Vlădescu ne-a spus că setul de măsuri de austeritate cuprins în scrisoarea către FMI va rămâne la fel, fiind posibilă diminuarea numai cu 15 procente a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, nu cu 25 cum fusese anunţat iniţial", a precizat Cornea pentru Mediafax.
Iniţial, Guvernul intenţiona să reducă indemnizaţia de creştere cu 25%, ca una dintre măsurile de austeritate luate pentru reducerea cheltuielilor.
În prezent, indemnizaţia este de 85% din media media veniturilor din ultimul an.
Disperarea unei mame: „Ce-o să fac, copiii mei vor muri de foame?!"
Bucureştenii, cei mai afectaţi de tăierea indemnizaţiei pentru copii
Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, a declarat că scrisoare către FMI va rămâne neschimbată, doar o mică adăugire a fost făcut de Vlădescu, cu privire la măsurile de combatere a evaziunii fiscale.
Indemnizaţia pentru mame ajunge la 685 de euro în Belgia / Vezi ce indemnizaţii primesc mamele din alte state din UE
Salariile şi pensiile vor rămâne în termenii stabiliţi, adică 25%, respectiv 15%, a declarat Aurel Cornea la Realitatea TV.
Din cauza reducerilor bugetare, inclusiv sănătatea copiilior este în pericol
De asemenea, salariile angajaţilor din sistemul sanitar vor scădea cu 25%.
Şeful statului a precizat că Executivul nu va opera reducerii la două subvenţii: ajutorul pentru persoanele cu handicap şi alocaţiile pentru copii.
Copiii braşoveni: „Vrem toată indemnizaţia!“
Vom reveni cu amănune.