Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO iPhone 5s a fost dezasamblat. Cât de uşor se repară cea mai nouă „jucărie“ Apple şi care îi sunt minusurile

Publicat in Adevarul, vineri 20 septembrie 2013 ·

iPhone 5s este plăcut sau urât, dar acum este şi dezasamblat. Ceea ce s-au chinuit chinezii să asambleze în câteva minute a fost desfăcut cu atenţie de cei de la iFixit şi la final i-au fixat un scor pentru cât de uşor se poate repara iPhone 5s. Vestea proastă e că are un scor mai mic decât al iPhone 5.

iPhone 5s are un procesor nou de la Apple, denumit A7 şi cu arhitectură de 64 biţi, procesor de mişcare, ecran Retina de 4 inci şi o cameră foto de 8 megapixeli îmbunătăţită pentru situaţii cu lumină slabă. Toate acestea, îmbrăcate într-o carcasă aurie, cea mai nouă nuanţă de culoare pe care Apple a adăugat-o liniei de telefoane, au ajuns la iFixit.

Modelul pe care ei l-au dezasamblat a fost produs în iulie şi au găsit modul în care Apple a unit toate componentele aproape magic. Desigur, au exagerat puţin, dar faţă de alte telefoane pe care le-au văzut a fost o surpriză plăcută. Totuşi, pe scara „reparabilităţii“, iFixit i-a acordat punctajul de 6 din 10. Faţă de HTC One, stă foarte bine, dar anul trecut au găsit iPhone 5 ceva mai uşor de reparat, cu un scor de 7 per total.

Ca la toate celelalte modele de iPhone, ansamblul ecranului este perfect. Perfect în sensul că desfaci două şuruburi, îl ridici cu o ventuză sau ceva mai ascuţit băgat între carcasă şi ecran, decuplezi câţiva conectori şi gata. Mai mult, ajungi uşor la baterie, deşi nu este gândit telefonul să-i înlocuiască utilizatorul obişnuit bateria. Totuşi, este mai bine lipită de carcasă şi nu mai este oferit un mod facil de a o ridica.

În plus, conectorul pentru cititorul de amprente poate fi uşor rupt, trebuie grijă când este desfăcut telefonul. Cei de la iFixit au fost nemulţumiţi şi de faptul că telefonul încă foloseşte şuruburi Pentalobe, iar ansamblul ecranul este corp comun pentru digitizer, display şi ajunge reparaţia să coste mai mult. Află mai multe despre iPhone: REVI

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie

News.ro acum 50 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan anunţă joi că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că Parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de zile.

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa: Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorităţii

News.ro acum 50 minute
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa. El precizează că rămâne ”comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean Constanţa (s

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum o ora
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

UPDATE - Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc/ O persoană a murit, iar alte cinci persoane vor fi duse la spital

News.ro acum 27 minute
Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. Cinci persoane aflate în autoturisme vor fi duse la spital, pentru o a şasea victimă fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost d

Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

News.ro acum o ora
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va prod

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

BREAKING Magazinele nu vor fi închise în weekend / Ciolacu: Din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun

G4Media acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun”. „Vreau să închid un subiect care

Sorin Grindeanu: Am semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii Rutiere preia de la CNAIR o serie de proiecte de infrastructură rutieră

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că a semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii Rutiere preia de la CNAIR o serie de proiecte de infrastructură rutieră. ”Am semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii

Ciolacu: Prelungim cu încă trei luni plafonarea tarifelor RCA, până la 30 iunie

Mediafax acum 23 minute
„Tot despre plafonare vorbim în continuare, dar în alt domeniu, cel al asigurărilor. Prelungim cu încă trei luni plafonarea tarifelor RCA, până la 30 iunie”, spune Marcel Ciolacu. Vrem să combatem, adaugă premierul, orice risc de creştere excesivă a

Alba: O femeie a lovit cu maşina un copil pe o trecere pentru pietoni, apoi a plecat de la locul accidentului. Femeia a fost găsită de poliţişti, după ce tatăl victimei a reclamat fapta

News.ro acum 27 minute
Un copil de opt ani care traversa o stradă din Alba Iulia pe trecerea pentru pietoni a fost lovit de un autoturism care se deplasa în spate şi al cărui şofer nu a oprit. Tatăl victimei a anunţat Poliţia cu privire la accident. Şoferul implicat, o fe

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

13°
joi

7°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

15°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale