Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful TVR şi-a dat doctoratul la Iaşi . Vezi cum s-a descurcat UPDATE

Publicat in Adevarul, luni 23 aprilie 2012 ·

Alexandru Lăzescu a primit titlul de doctor în management luni, 23 aprilie, când a prezentat lucrarea de doctorat intitulată „Managementul grupurilor de tip holding în mass media şi comunicaţii". Membrii comisiei i-au dat calificativul foarte bine.

Ora 15.15 Preşedintele TVR a primit calificativul foarte bine din partea membrilor comisiei. Prezentarea lui Alexandru Lăzescu a durat 50 de minute, iar evaluarea cu întrebări din partea membrilor comisiei şi public s-a întins pe mai bine de o oră.

„S-a descurcat foarte bine, iar membrii comisiei l-au apreciat ca fiind foarte bine. I s-a acordat astfel titlul de doctor în management. Au fost 20 de persoane care au asistat la prezentare. A sistematizat foarte bine tot ce avea de spus“, spune profesorul Dinu Airinei.

Ora 10.22 Directorul general al Televiziunii Române, Alexandru Lăzescu, îşi susţine luni, de la ora 9.00, teza de doctorat sub coordonarea profesorului Panaite Nica de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" Iaşi.

Şeful TVR va obţine astfel titlul ştiinţific de doctor în domeniul managementului.

Lucrarea cu titlul „Managementul grupurilor de tip holding în mass media şi comunicaţii" este susţinută în Sala de Conferinţe 402, dar poate fi consultată şi la Biblioteca FEAA.

Comisia care va evalua teza de doctorat a şefului TVR este alcătuită din: profesorul Dinu Airinei (preşedinte), profesorul Panaite Nica (conducător ştiinţific), Liviu Ilieş, profesor la Universitatea „Babeş Bolyai" din Cluj Napoca, Constantin Rusu, profesor la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi" din Iaşi şi Valentin Niţă, profesor la Universitatea „Cuza".

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, urmărit penal de DNA, şi-a depus miercuri candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova

News.ro acum 48 minute
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentrub corupţie şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus, miercuri, semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat de p

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum o ora
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 59 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Sebastian Burduja critică lipsa de investiţii în reţeaua de termoficare a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
„Avarie majoră la reţeaua de termoficare a Bucureştiului. E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură şi apă caldă? Nu. De ce se întâmplă asta? Pentru că investiţiile au fost prea puţine şi prea len

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Press Alert acum 45 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 4 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

25 de ani de DENT ESTET în România -Investiții de zeci de milioane de euro în infrastructură medicală și sute de mii de pacienți din țară și străinătate tratați la standarde internaționale

HotNews acum o ora
DENT ESTET, liderul consacrat al pieței de stomatologie din România, aniversează, astăzi, 25 de ani de la înființarea grupului care a cunoscut o evoluție dinamică la nivel național după parteneriatul cu MedLife, prin investiții de 12 milioane de eur

Descoperire șocantă în curtea unui spital din Vaslui. Schelete umane găsite în urma unor săpături

Adevarul acum 2 ore
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.

Premierul Ciolacu, către liderii PSD: „Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, au învrăjbit prea mult românii”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că mulți dintre oamenii politici, printre care s-a inclus și el, au contribuit la învrăjbirea românilor. Ciolacu a făcut această afirmație la lansarea candidaturii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, p

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°