Apple are o piaţă foarte mare în China, dar se pare că nu este complet pe placul autorităţilor. Mass-media din China publică materiale contra americanilor, iar una dintre miza ar putea fi promovarea companiilor chineze, unele dintre ele în ascensiune fulminantă.
Dacă există o entitate cu care americanii nu s-au înţeles niciodată prea bine, aceea este conducerea de tip comunist şi se pare că sunt probleme şi în China. În ultimele săptămâni au apărut tot mai multe materiale în mass-media conform cărora Apple este o companie lacomă şi acordul cu clienţii se face în termeni deficitari pentru aceştia. Apple nu are obiceiul de a schimba politica, indiferent că activează în SUA, Europa sau Asia. Iar în China contractul este la fel.
CCTV, reţeaua de televiziune deţinută şi controlată de guvernul comunist, a difuzat un material despre cum condiţiile proaste pe care le oferă Apple în cazul în care vrei să-ţi schimbi telefonul iPhone sau de ce nu e bună poliţa de garanţie pe doi ani. Apoi, ziarul „People's Daily“, cotidianul cu tiraj de 4 milioane de exemplare şi ziarul Partidului Comunist Chinez, a publicat pe prima pagină un articol acuzator la adresa Apple. Jurnaliştii chinezi au acuzat compania că nu le răspunde la întrebări şi evită interviurile.
Nu au fost deloc materiale probate de dovezi, de fapte, dar sunt semnele ale unei mişcări anti-Apple, notează Cult of Mac. Mai ales, mass-media chineze încearcă să le arate clienţilor cât de prost trataţi sunt de către americani. Nu s-au oprit acţiunile doar la nivel de presă, ci şi Administraţia de Stat pentru Industrie şi Comerţ a Chinei activează în acelaşi plan, tot cu argumentul că utilizatorii sunt trataţi prost.
Administraţia Generală de Calitate, Supervizare, Inspecţie şi Carantină din China i-a cerut companiei Apple să mărească perioada garanţiei la doi ani. Pe acest fond, au început să apară proce