Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvarea Guvernului, un miliard de lei

Publicat in Adevarul, joi 18 septembrie 2008 · ·

Mircea Geoană a anunţat că va renunţa la moţiunea de cenzură după ce Guvernul a devansat mărirea pensiilor. Decizia necesită transferarea a 1.370 milioane de lei de la bugetul de

Mircea Geoană a anunţat că va renunţa la moţiunea de cenzură după ce Guvernul a devansat mărirea pensiilor. Decizia necesită transferarea a 1.370 milioane de lei de la bugetul de stat

Geoană i-a mai promis lui Tăriceanu că nu va mai iniţia nicio moţiune simplă. Prim-ministrul şi-a făcut, ieri, un bilanţ al guvernării.

Pensii majorate cu o lună mai devreme şi o indexare salarială de 9% pentru personalul din învăţământ au fost efectele pe care le-a avut adoptarea celor două moţiuni depuse de PSD.

Imediat după voturile dinSenat şi Camera Deputaţilor, premierul Tăriceanu i-a chemat la negocieri pe liderii social-democraţi. Echipa PSD a fost condusă de Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc, iar cea a PNL de Călin Popescu Tăriceanu şi Varujan Vosganian.

În urma discuţiilor de la Palatul Victoria, şeful guvernului a anunţat că pensiile vor fi majorate de la 1 octombrie şi că angajaţii din educaţie vor beneficia de o a doua creştere salarială, de 9%, de la aceeaşi dată.

În schimb, Mircea Geoană a anunţat că formaţiunea sa nu va mai depune o moţiune de cenzură. Potrivit unor surse participante la discuţie, Geoană s-a angajat că nici nu va sprijini, nici nu va mai iniţia vreo altă moţiune simplă.

Moţiunea pe tema educa-ţiei, iniţiată de PDL, a fost respinsă, ieri, de plenul Camerei cu 77 de voturi "pentru", 62 "împotrivă" şi 53 de abţineri. Deşi democrat-liberalii au contribuit la adoptarea, luni, a demersului similar al PSD, oamenii lui Mircea Geoană au refuzat să voteze textul PDL.

Analiştii demontează bilanţul lui Tăriceanu

Prim-ministrul a prezentat, ieri, un bilanţ al guvernării în care a subliniat realizările Executivului şi a evitat să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 3 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum o ora
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum o ora
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 2 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 34 minute
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Ciolacu, despre trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident

News.ro acum o ora
Marcel Ciolacu a precizat că nu comentează trimiterea în judecată a edilului sectorului 1 Clotilde Armand, pentru că „e o doamnă”, în primul rând. „Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident”, a completat liderul PS

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 4 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Când intră banii pe card? Plata pensiilor inaintea Paștelui, o mutare de forță a PSD

Ziua News acum 55 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu vine în sprijinul pensionarilor. Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată joi, Executivul a decis ca pensiile aferente lunii mai 2024 să se plătească înaintea Sărbătorilor Pascale. Este vorba despre aproape cinci milioa

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Mutua Madrid Open. Ea ar putea să o înfrunte pe Iga Swiatek

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 27, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de categorie WTA 1000 de la Madrid, fază în care ar putea să o înfrunte pe Iga Swiatek, liderul mondial. Cîrstea a trecut în turul doi de Alexand

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/21°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

13°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°