Judecătorii Curţii de Apel Cluj au dispus trimiterea la închisoare, pe timp de un an, a băimărencei Maria Ştefania Lăcătuş, acuzată de practicarea prostituţiei.
Curtea de Apel a judecat, luni, recursul femeii la hotărârea Judecătoriei Baia Mare, care o condamna la un an şi jumătate de închisoare cu executare pentru prostituţie, relatează oradecluj.ro. Judecătorii clujeni au redus pedeapsa cu 6 luni şi au dispus că femeia va fi încarcerată de îndată. Femeia a fost surprinsă în flagrant practicând prostituţia, în condiţiile în care fusese condamnată de către Judecătoria Baia Mare la 6 luni de închisoare cu suspendare. Ea avea peste 100 de amenzi neachitate, pentru practicarea prostutiţiei, totalizând peste 160.000 de lei. Sentinţa este definitivă.
Legislaţie
„În baza 385 indice 15 punctul 2 litera d Cod procedură penală admite recursul declarat de inculpata L. Ş. M., împotriva sentinţei penale 1375 din data de 6.06.2012 a Judecătoriei Baia Mare, pe care o casează în parte, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatei. Rejudecând cauza, în limitele de mai sus, reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatei pentru infracţiunea de prostituţie de la 1 an închisoare, la 6 luni închisoare. Menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 1441/29.06.2011 a Judecătoriei Baia Mare, pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpata urmând să execute pedeapsa de 1 an închisoare, în regim de detenţie. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. În baza articolului 192 alineat 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia. Decizia este definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2012“, se arată în minute instanţei.