Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: "Derby" de improvizaţie la Teatrul Naţional

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 martie 2010 ·

„Improvincialii” Trupei Liviu Rebreanu de la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş îi vor întâlni în această seară pe capitaliştii „improvizaţi” din Bucureşti în derby-ul „Campionatului de improvizaţie”.

Mureşenii sunt aşteptaţi în această seară de la ora 19.00 la Teatrul Naţional pentru a susţine echipa IMPROvicinalilor din Târgu-Mureş, în marele meci de improvizaţie ce se va da contra Capitaliştilor IMPROvizaţi din Bucureşti.

Cele două echipe vor pune în scenă toate indicaţiile publicului prezent, iar în final, juriul format din spectatori va decide care sunt cei mai talentaţi improviz-actori.

"Este un spectacol pentru toate vârstele, o întrecere plină de haz, unde umorul este la el acasă şi în care surprizele se ţin lanţ spre satisfacţia deplină a publicului, care hohoteşte într-una. Tinerii artişti vorbesc pe limba spectatorilor, dacă se poate spune aşa, şi interacţionează în permanenţă cu aceştia, propunând situaţii, personaje şi replici din cele mai igenioase, provocând imaginaţia şi fantezia tuturor", aprecizat Rodica Băiţan, secretar literar al Teatrului Naţional Târgu-Mureş.

După spectacol vor avea loc şi "prelungiri"la restaurantul Hotelului Continental cu începere de la ora 21.00. Intrarea la spectacol costă doar 10 lei, astfel că mureşenii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 16 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 4 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 4 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 45 minute
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 8 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum o ora
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 5 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Vremea

București
acum

14°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

15°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°