Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incapabili să luăm fondurile de la Uniunea Europeană

Publicat in Adevarul, miercuri 19 mai 2010 ·

Uniunea Europeană a pus la dispoziţia României pentru intervalul 2007-2013 fonduri nerambursabile în valoare de 27,5 miliarde de euro. Până la finele lui 2009, românii au reuşit să contracteze doar 5,6 miliarde de euro din totalul acestora, iar sumele care au fost efectiv plătite nu au depăşit 600 de milioane de euro, potrivit datelor KPMG.

Iar asta arată că mediul de afaceri români şi, în special, micii întreprinzători nu ştiu sau nu pot să profite de oportunitatea oferită de Uniunea Europeană. Birocraţia, durata prelungită de aprobare a documentelor şi incapacitatea solicitanţilor de a dispune de cofinanţarea proiectelor sunt doar câteva dintre impedimentele accesării de fonduri.

România se clasează pe penultimul loc în UE între ţările care au reuşit să atragă fonduri europene pentru proiecte de infrastructură, energie sau ocupare aferente perioadei 2007-2013. Cu cele 14,1% din alocarea totală de 19,6 miliarde euro, ţara noastră a fost depăşită doar de Grecia, care stă cel mai prost la acest capitol.

Diferenţa mare dintre sumele contractate şi cele plătite efectiv reiese din fapul că mulţi dintre cei care au început investiţiile nu au mai putut ulterior să asigure cofinanţarea proiectului, fie din surse proprii, fie prin împrumuturi contractate de la băncile comerciale. În contextul în care afacerile multor întreprinzători au avut de suferit, pe fondul reducerii producţiei, băncile au devenit reticente în a mai oferi finanţare, având în vedere riscul de nerambursare a împrumutului.

Pentru că mulţi beneficiari de fonduri europene nu au mai dispus de resurse pentru asigurarea cofinanţării la momentul investiţiei, iar asta a determinat rezilierea contractelor deja semnate, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) schimbă regulile.

Nu va mai accepta din partea solicitantului doar o declaraţie pe propria răspundere prin care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian Burduja (PNL), după o şedinţă de peste 14 ore - surse / Reacţie ironică a lui Nicuşor Dan / Ce spun Popescu-Piedone, Tomac şi Orban

News.ro acum o ora
PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrsoiu s-a aflat luni timp de peste cinci ore la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 22 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum 20 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 3 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Hunedoara: Trupul neînsufleţit al unui tânăr de 21 de ani a fost găsit pe o stradă din Orăştie / Dosar penal de moarte suspectă

News.ro acum 54 minute
Un apel la numărul de urgenţe 112 a anunţat că pe o stradă din Orăştie, judeţul Hunedoara, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui tânăr. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele ce au dus la decesul bărbatului şi au desch

Ludovic Orban: Se vede totuşi şi o veste bună în acest spectacol grotesc al comasaţilor: Nicuşor Dan va câştiga un nou mandat la Primăria Capitalei

News.ro acum o ora
Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, afirmă după decizia coaliţiei de a-l retrage pe medicul Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei că se vede totuşi şi o veste bună în acest spectacol grotesc al comasaţilor, şi anume că Nicuşor

Klaus Iohannis, despre decizia privind retragerea candidaturii lui Cîrstoiu: nu este un mare succes

Mediafax acum 36 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a comentat pe scurt decizia coaliţiei PSD-PNL privind retragerea candidaturii medicului Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei. Nu este un mare succes, a spus şeful statului.

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

3°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°