Foto: Thinkstock Inima poate fi de vină când apare o oboseală şi o stare de sfârşeală, după ce am făcut efort. E drept că de oboseală mai pot fi şi alţi vinovaţi, cum ar fi kilogramele multe peste greutatea normală a corpului, dar şi lipsa de condiţie fizică. Se zice că şi ficatul îşi manifestă şchiopătarea printr-o stare de oboseală nesjustificată. Dar până una-alta inima este cauza unei neputinţe şi oboseli. Un bolnav de inimă nu poate merge mult, apar dureri în piept, cârcei la picioare şi respiraţie grea.

Bolnavul de inimă este chiar denumit cu o metaforă inspirată "privitorul la vitrine”. Deoarece la acest bolnav este o proastă irigare a inimii, care aduce oboseală la mers şi după numai 50-100 de metri cardiacul simte nevoia să stea pe loc ca şi când ar admira hainele dintr-o vitrină. Tocmai de aceea, este foarte important, în stabilirea unui diagnostic şi a unui tratament, ca bolnavul de inimă să fie supus unor testări în regim de efort. Adică testele de inimă se fac punând bolnavul de inimă să pedaleze pe o bicicletă medicinală sau să mărşăluiască pe un covor rulant. Se înregistrează tensiunea şi paramterii cardiaci în regim de efort fizic, viteaza covorului rulant crescând progresiv şi chiar imprimându-se o pantă acestui covor.

Medicii vor să streseze inima pentru a da semne despre care sunt capacităţile ei. Fără să se ţină seama şi de influenţa vârstei, frecvenţa inimii în efort fizic trebuie să fie în jur de 220 de pulsaţii. Dacă inima în regim de efort nu ajunge la această frecvenţă, se întâmplă ceva care limitează bătăile inimii. La bolnavi, în timpul efortului apare oboseală, apar durerile în piept şi în picioare şi asta chiar la 120 de bătăi pe minut. În astfel de situaţii apar modificări şi pe EKG şi se pune eticheta de boală coronariană, de stenozare a vaselor mici de pe suprafaţa inimii. Testul în regim de efort se face şi la cei cu o