Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Destin FABULOS: Mai mult decât tradiţională. Cum a CUCERIT lumea IA ROMÂNEASCĂ /VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 1 decembrie 2013 ·

Şi-a câştigat admiraţia vedetelor „de afară”, a devenit un „must have”, dar bluza noastră tradiţională – ia, este mai mult decât atât, şi anume, poveste şi istorie.

Un obiect vestimentar la modă printre vedetele din România şi nu numai. Emma Stone, Jennifer Garner, Kate Moss, Halle Berry, Kourtney Kardashian şi multe alte celebrităţi au fost cucerite de farmecul bluzei româneşti. Mai mult, celebra cântăreaţă Adele a apărut în Vogue, într-o cămaşă Tom Ford (colecţia de primavara-vară 2012 a designerului), inspirată din ia noastră.

La fel ca în satele noastre

Nu este prima oară când ia românească inspiră desingerii din străinatate. Una dintre cele mai dragi surse de idei pentru colecţiile remarcabilului creator de modă Yves Saint Laurent l-a constituit portul din satele româneşti. Se spune că atunci când s-a decis să facă o colecţie "românească", a fost cu totul neaşteptat. Se întâmpla în 1981: maestrul aducea pe scenă manechine de lux, în ii şi fote stilizate, cu părul prins la fel ca în satele noastre. Cu portul românesc de la ţară i-a „făcut cunoştinţă” Matisse, mai precis, o pânză pictată, intitulată simplu: "Ia".

Inspiraţia unui asemenea „obiect vestimentar” este reprezentată de seria portretelor cu ie românească semnată de pictorul francez Henri Matisse, datorată în bună măsură prieteniei sale cu pictorul român Theodor Pallady.

Cunoscută şi sub denumirea „cămaşa cu altiţă” (chenar), ia reprezintă mult mai mult decât un obiect vestimentar reinventat de către designerii actuali (internaţionali sau autohtoni), ea fiind simbol, poveste şi istorie.

Din punct de vedere lingvistic, termenul "ie" este derivat din latinescul "tunicae lineae" (tunică subţire purtată pe piele).

Sub formă de camisa (termen împrumutat de la celţi, cu o expunere mai largă), s-au menţionat aspecte despre portul românesc încă din secolul a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis a semnat cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi a lui Gelu Voican Voiculescu

Mediafax acum o ora
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiţiei, doamna Alina-Ştefania Gorghiu, cererile de urmărire penală astfel cum au fost solicitate, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014 al Parchetului de

Drone observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu în apropierea aeroportului!

Ziua Constanta acum o ora
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu şi au precizat că acestea erau probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 2 ore
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Superliga: Cristiano Bergodi nu mai este antrenorul echipei Rapid

News.ro acum 2 ore
FC Rapid s-a despărţit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

Atenționare de călătorie pentru Grecia. Transportul public, afectat de grevă. Se anunță perturbări majore

Ziare.com acum 10 minute
Atenţionare de călătorie pentru Grecia emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care anunță că miercuri, 16 aprilie, vor avea loc greve în sectorul transportului public. Conform avertizării MAE, sunt aşteptate perturbări majore, fiind modificat

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum 26 minute
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 3 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Comisia Europeană sprijină industria europeană producătoare de fotovoltaice prin noua Cartă a energiei solare

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, Carta stabileşte o serie de angajamente voluntare de sprijinire a sectorului de producţie a fotovoltaicelor din UE. Ea marchează ultimul pas în cadrul măsurilor Comisiei de sprijinire a producţiei de pan

Președintele Poloniei spune că se va întâlni cu Donald Trump săptămâna aceasta la New York, dacă este posibil

HotNews acum 25 minute
Președintele polonez Andrzej Duda a declarat marți că s-ar putea întâlni săptămâna aceasta cu Donald Trump în timpul vizitei pe care o va efectua la New York, caz în care va deveni al doilea lider european important ce se va întâlni cu fostul președ

Un nou val de praf saharian deasupra României. Zonele unde pot fi observate depunerile

Ziare.com acum 6 ore
O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, 16 aprilie. Meteorologii afirmă că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra Români

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

28°
mar.

14°/29°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

14°
mar.

7°/26°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°