Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ne aşteaptă infernul la Randers!“

Publicat in Adevarul, vineri 8 octombrie 2010 ·

Vâlcencele încep lupta pentru cucerirea Ligii Campionilor pe terenul fostei echipe a Steluţei Luca. Actualul căpitan al „galacticelor“ a rămas impresionat de atmosfera creată de publicul danez, deşi a petrecut doar un sezon la gruparea scandinavă.

Finalistă în ediţia trecută a Ligii Campionilor, Oltchim dă piept azi cu câştigătoarea Cupei EHF din 2010. Deşi sunt cotate ca favorite la casele de pariuri (1.4/1 faţă de 3.5/1 pentru gazde), „galacticele" au fost avertizate de liderul Steluţa Luca că vor avea un meci infernal la Randers.

„Au o arenă de 3.000 de locuri, care se umple la fiecare meci. Doar la Alborg publicul este mai numeros în Danemarca", spune Steluţa, care a activat în sezonul 2003-2004 pentru nordice.

Pe lângă miza partidei, Steluţa va avea şi emoţii suplimentare, ea având încă mulţi prieteni la Randers.

„Din echipa de atunci a mai rămas Berit Kristensen, iar cu portăriţa Chana Manson am fost coechipieră la Copenhaga. Am păstrat o relaţie mai apropiată şi cu Inge, cea care se ocupă cu aproape tot în club. A venit chiar în vacanţă la noi în România", afirmă interul dreapta al Oltchimului.

Deşi a activat într-o companie selectă alături de chinezoaica Chao Zai, sârboaica Tanja Milanovici şi nemţoaica Christine Lindemann, Steluţa a fost aleasă cea mai bună jucătoare a echipei în sezonul 2003-2004.

Relaxare la zoo şi la grădina botanică

Steluţa şi-a luat în serios rolul de căpitan şi a fost un ghid pentru coechipiere prin Randers, oraş care beneficiază de o grădină botanică uriaşă şi de una zoologică tropicală. În schimb, fetele au evitat mâncărurile grele din gastronomia daneză.

„Nu m-am dat nici atunci în vânt după mâncarea daneză pentru că este bazată pe multă carne. Preferam să merg la 40 de kilometri de oraş la restaurantul italienesc al unei românce unde mă vedeam şi cu Narcisa Lecuşanu uneori", reme

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oameni & Fapte – 12 decembrie

Radio Mures acum 25 minute
- Este cea de-a 346-a zi a lui 2019. Au mai rămas 19 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:56 şi va apune la ora 16:34. - În Calendarele Creştin-Ortodox şi Greco-Catolic figurează Sfântul Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, i

Copil de cinci ani din Constanța, internat in spital dupa ce un dulap a cazut peste el la gradinița

Ziua News acum 6 ore
Copilul în vârstă de cinci ani rănit după ce un dulap a căzut peste el, miercuri, la o grădiniţă din Constanţa, a fost internat în spital pentru supraveghere, potrivit news.ro. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, c

Forțele aeriene chiliene au localizat resturi care ar putea proveni de la avionul militar dispărut

HotNews acum o ora
Forțele aeriene chiliene au anunţat miercuri că au localizat resturi care ar putea proveni de la avionul militar de transport care s-a prăbușit săptămâna aceasta cu 38 de persoane la bord în drum spre o bază militară din Antarctica, potrivit Mediafa

Au ramas fara decorații! Lista completa de unde nu lipsesc Adrian Nastase, Miron Mitrea, Adrian Severin și Dan Voiculescu

Ziua News acum 11 ore
Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretele privind retragerea decorațiilor acordate unor persoane care au fost condamnate, printre care Adrian Năstase, Miron Mitrea, Adrian Severin, Dan Voiculescu, Emilian Cuteanu și Gheorghe Mencinicop

Medicament uzual, retras de pe piața din România. De ce s-a luat această decizie de către ANMDMR

Ziua Constanta acum 9 ore
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a fost notificata de catre compania detinatoare a Autorizației de punere pe piata, (DAPP) privind iniţierea retragerii de pe piaţa din România, la nivel de distribu

Alegeri anticipate in Marea Britanie. Scrutinul este decisiv pentru Brexit

Ziare.com acum 6 ore
Premierul conservator in exercitiu Boris Johnson si adversarul sau laburist Jeremy Corbyn si-au jucat miercuri, cu cateva ore inaintea unui scrutin crucial in privinta Brexitului, ultimele carti in vederea obtinerii victoriei in aceste alegeri legis

‘Te omor, te impusc’. Clientul furios care i-a pus pistolul la cap unui agent de paza intr-un magazin din Timisoara, retinut. Ce le-a spus politistilor. Video

Opinia Timisoarei acum 2 ore
TIMISOARA. ‘Pistolarul’ de la Profi a fost retinut pentru 24 de ore, pentru amenintare, si dus in Arestul IPJ Timis. CITESTE SI: I-a pus un pistol la cap unui agent de paza, intr-un magazin din Timisoara. Gestul nebunesc al unui client nervos. Video

Marian Preda este noul rector al Universității din București (surse)

HotNews acum 9 ore
Profesorul Marian Preda este noul rector al Universității din București. După numărarea voturilor în al doilea tur de scrutin, Marian Preda a obținut 637 din cele 1.103 voturi de exprimate, ceea ce înseamnă 57%, au declarat pentru HotNews.ro surse u

Un fost procuror din Craiova, căutat pentru 29 de infracțiuni, prins la Iași

HotNews acum 9 ore
Un fost procuror, pe numele căruia era emis un mandat de arestare în lipsă pentru mai multe fapte de abuz în serviciu, delapidare și înșelăciune, a fost prins, miercuri, la Iași. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, acesta este audiat la s

Parlamentul European va adopta o rezoluție despre Revoluția din România / Siegfried Mureșan: „La 30 de ani de la Revoluție, oamenii au dreptul să afle adevărul”

HotNews acum 9 ore
​Parlamentul European va adopta săptămâna viitoare o rezoluție despre Revoluția din România, a anunțat pe Facebook europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. ​ „Vă anunț că Parlamentul European va adopta săptămâna viitoare pentru prima oară o rezoluți

Vremea

București
acum

joi

5°/8°
vin.

7°/10°
sâm.

5°/11°
dum.

6°/11°
Iasi
acum

joi

2°/6°
vin.

3°/6°
sâm.

6°/10°
dum.

4°/10°
Constanta
acum

joi

6°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

9°/15°
dum.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/5°
vin.

1°/7°
sâm.

1°/7°
dum.

2°/7°
Timisoara
acum

joi

1°/8°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
dum.

3°/10°

Editoriale