Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hagi: "Mi-e dor de antrenorat. O să mă întorc în iarbă". Regele vrea să pregătească un fotbalist de mare viitor

Publicat in Adevarul, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Gică Hagi se ocupă de academia sa de fotbal, dar şi de destinele Viitorului Constanţa, însă îşi doreşte să revină pe banca tehnică a unei echipe.

"Acum învăţ, am academie, probabil în viitor o să mă întorc în iarbă. Viaţa o să-mi arate dacă o să ajung să îl antrenez pe fiul meu, Ianis. Eu sper asta, dar cel mai important e să vedem dacă Ianis ajunge fotbalist ca să pot să îl antrenez eu. Mi-e dor de antrenorat, normal. Dar acum muncesc 24 de ore, la antrenorat nu munceşti atât. Acum şi când dorm mă gândesc la fotbal. Am academie şi trebuie să avem grijă de vreo 300 de copii", a spus Gheorghe Hagi, fostul căpitan al echipei naţionale, într-o conferinţă de presă.

Nu e dezamăgit de Viitorul

El a adăugat că nu este dezamăgit de evoluţia echipei pe care o patronează, Viitorul Constanţa, în primul sezon din Liga I, chiar dacă aceasta se află acum în lupta pentru evitarea retrogradării. "Nu sunt dezamăgit de evoluţia Viitorului. Obiectivul nostru e să producem jucători. Şi eu cred că suntem cel mai bun exemplu din România de când e România. Avem 30 de jucători la loturile naţionale, aşa că noi şi când pierdem, câştigăm. La ultimul meci am promovat alţi jucători de '95 titulari, cu orice risc. Ăsta e obiectivul nostru, mergem pe acest proiect. Acum suntem tineri, de fapt bebeluşi. Şi anul ăsta doar două echipe ne-au depăşit, Steaua şi Gaz Metan Mediaş. Am jucat prost în aceste meciuri şi am primit multe goluri. În rest ne-am bătut de la egal la egal cu toate echipele. Nu am fost sub adversari foarte mult. Atât putem, mai sunt 9 meciuri şi încercăm să obţinem puncte ca să rămânem în Liga I", a adăugat fostul jucător.

Alibec e cel mai bun vârf din România

Hagi susţine că Denis Alibec este cel mai bun vârf din România şi că depinde de el dacă se va transfera la Steaua. "Eu mi-am făcut datoria faţă de el, din bunătatea mea. Am întins o mână unui juc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

HotNews acum 15 minute
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29. Mig-29 Fulcrum

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum o ora
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 3 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 3 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace / Zelenski a interzis prin decret negocierile cu Rusia

G4Media acum 29 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres. „Spre deosebire de istoria de la Istanbu

Un strănepot al împăratului Napoleon I candidează la alegerile pentru Parlamentul European

G4Media acum o ora
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, transmite agenția AFP, citată de Le Figaro. Joachim Murat, în vârstă de 50 de ani, se descrie ca fiind descendent al mareșalului Imper

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum o ora
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

Premierul Ciolacu, în aeronava oficială cu care revine în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai: Zâmbetele lor mi-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a postat imagini din aeronava oficială cu care revină în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai, el afirmând că zâmbetele lor i-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile. ”Spre ţară,

World Class continuă expansiunea rețelei prin achiziția a două noi cluburi de health & fitness cu piscine în Timișoara - Două foste cluburi Smart Fitness Studio SRL devin cluburi World Class

Wall-Street.ro acum o ora
World Class, cea mai mare rețea de sănătate și fitness din România, își consolidează prezența în regiunea de Vest și își continua astfel drumul către misiunea sa: de a inspira și motiva mai mulți români să fie mai activi mai des. După achiziționarea

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

0°/10°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°