Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reforma statului? De mâine, vă rog!

Publicat in Adevarul, marți 15 decembrie 2009 ·

Puterea este bună ca să-i jupoi pe oameni cu biruri şi apoi să împarţi la acoliţi ce s-a adunat în vistieria ţării.

Cel mai folosit slogan de campanie electorală al preşedintelui Traian Băsescu, reforma statului, are şi cele mai multe şanse de a fi pus rapid în aplicare. Pare foarte greu, dar, dacă ne uităm mai bine, nu e deloc aşa.

Ce acuză oamenii? Proasta funcţionare a instituţiilor statului. Cetăţenii sunt purtaţi pe drumuri, lucrurile simple devin întotdeauna complicate, pierd timp, iar pentru cine „mişcă din urechi" totul se rezolvă la minut. Pentru a schimba radical starea de lucruri, nu e nevoie nici de modificarea Constituţiei, nici de schimbarea a nu ştiu câtor legi organice şi ordinare.

Rădăcina răului este în practica tuturor partidelor care au condus România în ultimii 20 de ani. Nu există nicio formaţiune care să nu fi aplicat, atunci când s-a aflat la putere, politizarea instituţiilor de stat.

I-au dat afară pe predecesori şi au adus propriile clanuri la bucate. Toţi incompetenţii cu legitimaţie de partid au ajuns şefi la „deconcentrate". Cultura, învăţământul, sănătatea, finanţele, administraţia, sportul au fost puse la cheremul unor indivizi cu inteligenţa unui fier de călcat, dar cu origine politică sănătoasă. Adică, „e de-ai noştri".

Nu contează ce şcoală are, ce ştie să facă. Important e să lucreze pentru partid. Să aducă bani în campanie, să facă propagandă în domeniul său de activitate şi să livreze numărul de votanţi necesari în ziua scrutinului.

După integrarea europeană, guvernanţii nici nu s-au mai străduit să păstreze aparenţele. Criteriul depolitizării administraţiei a fost încălcat brutal şi la vedere chiar prin ordonanţe de urgenţă. Aşa au considerat „reformiştii" de la putere, indiferent cum s-au chemat ei de-a lungul timpului, că trebuie îndeplinite standardele europene. Ce, oameni competenţi ne trebu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Modernizarea aeroportului Otopeni, obiectiv strategic al parteneriatului cu Emiratele Arabe

Mediafax acum o ora
„Dezvoltarea de proiecte strategice comune între România şi Emiratele Arabe Unite a constituit linia directoare a întâlnirilor economice pe care premierul Marcel Ciolacu le-a avut în cadrul vizitei de lucru în Abu Dhabi. Prim-ministrul Marcel Ciolac

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 3 ore
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Parchetul European face percheziții în Botoșani: Fraudă de 160.000 de euro, bani ce ar fi trebuit să fie utilizați pentru pregătirea tinerilor

Wall-Street.ro acum 2 ore
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 3 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

Ministrul de Externe: Cei 20 de copii blocaţi în Dubai se vor întoarce în ţară cu aeronava în care se află premierul Ciolacu

G4Media acum o ora
Grupul de 20 de copii şi doi profesori însoţitori, membri ai unui ansamblu folcloric din judeţul Sibiu, care au rămas blocaţi la Dubai, urmează să se întoarcă în România cu aeronava cu care se deplasează premierul Marcel Ciolacu şi delegaţia oficial

Accident rutier pe A1 cu 4 maşini implicate. A fost chemat elicopterul SMURD

Mediafax acum o ora
Pompierii sibieni intervin de urgenţă la un accident rutier pe A1 la un accident rutier în care sunt implicate mai multe maşini. În accident sunt implicate un microbuz transport marfă, condus de către un bărbat în vârstă de 56 de ani din Bucureşti,

Ministrul Sănătății: ”Ar trebui făcută o declarație pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituțiile publice că nu direcționează pacienți”

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 18 aprilie, în contextul acuzaţiilor care i se aduc medicului Cătălin Cîrstoiu, că ar trebui făcută o declaraţie pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituţiile publice, că nu di

România ar putea avea un nou punct de trece a frontierei cu Ungaria. Proiectul este în dezbatere publică

Wall-Street.ro acum 26 minute
Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat Beba Veche (România) - Kubekhaza (Ungaria) a fost lansat în consultare publică, a anunţat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (M

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grup de cetățeni români a revenit în țară, după aproximativ 24 de ore petrecute în Aeroportul Internațional Dubai. Ieri, Ministerul Afacerilor Externe anunța că două grupuri de cetățeni români au rămas blocate în Dubai, după ce le-au fost anulate

Vremea

București
acum

15°
joi

8°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

12°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
joi

5°/12°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°