Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eliberat

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 21 august 2008 ·

Şevcenko a evadat din "închisoarea" Chelsea, întorcîndu-se după doi ani la Milan, sub formă de împrumut gratuit

În sfîrşit, Şevcenko a scăpat din Anglia! Ţinut prizonier de Chelsea, atacantul ucrainean l-a convins pe Roman Abramovici să-l lase să joace. La aproape 32 de ani, "Balonul de Aur" din 2004 revine în Serie A. Tot la AC Milan, care a obţinut împrumutul său pînă la finele sezonului şi care va suporta o parte din salariul regesc de 9,2 milioane de euro oferit de clubul londonez.

Antrenorul Carlo Ancelotti a primit astfel atacantul de care avea atîta nevoie, după ce n-a reuşit transferul lui Adebayor sau Drogba. Iar Felipe Scolari a scăpat de o piatră de moară de pe "Stamford Bridge", noul tehnician al lui Chelsea neconvocîndu-l duminică pentru meciul cu Portsmouth. Oricum, Milan a dat lovitura. Pentru că l-a vîndut în urmă cu doi ani cu 45 de milioane de euro, dublu faţă de preţul achitat lui Dinamo Kiev în 1999, şi l-a adus acum gratis.

Şevcenko va sosi probabil mîine la Milano, după ce aseară urma să joace la "naţională" contra Poloniei. Şi va stabili ultimele detalii ale mutării, inclusiv numărul de pe tricou. Cum 7 e al lui Pato, Andrei va purta pe spate 76, după anul naşterii.

45 de milioane de euro a plătit Chelsea pentru a-l cumpăra pe Andrei Şevcenko în vara lui 2006

9 goluri a înscris în 47 de meciuri şi doi ani petrecuţi de atacantul ucrainean la echipa londoneză

Şevcenko a evadat din "închisoarea" Chelsea, întorcîndu-se după doi ani la Milan, sub formă de împrumut gratuit

În sfîrşit, Şevcenko a scăpat din Anglia! Ţinut prizonier de Chelsea, atacantul ucrainean l-a convins pe Roman Abramovici să-l lase să joace. La aproape 32 de ani, "Balonul de Aur" din 2004 revine în Serie A. Tot la AC Milan, care a obţinut împrumutul său pînă la finele sezonului şi care va suporta o parte

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, din partea PSD şi Sebastian Burduja, din partea PNL, după o şedinţă de peste 14 ore - surse

News.ro acum 2 ore
PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrsoiu s-a aflat luni timp de peste cinci ore la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a

Două elicoptere militare s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu din Malaysia. Zece persoane au murit

Mediafax acum 2 ore
Două elicoptere militare s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu. Accidentul a avut loc în Malaysia. Zece persoane au murit în urma accidentului.

Vreme mai calde şi perioade cu precipitaţii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 28 minute
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Până spre sfârșitul lunii mai temperaturile vor fi normale sau ușor mai ridicate decât cele normale în mai multe regiuni ale țării. De asemenea, vor f

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum o ora
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Piedone, prima reacție după retragerea candidaturii lui Cîrstoiu: „Blat politic prin care PSD și PNL îl susțin pe Nicușor Dan!”

HotNews acum 17 minute
Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL pentru Primăria Capitalei, cataloghează decizia coaliției PSD-PNL de retragere a susținerii pentru candidatura doctorului Cătălin Cîrstoiu „o trădare a electoratului” și „un blat politic prin care îl susțin

Prognoza meteo marți, 23 aprilie: vremea este schimbătoare. Unde va ploua

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de marți, 23 aprilie. Meteorologii anticipează o zi caracterizată de schimbări bruște ale vremii în întreaga țară.

Purtătorul de cuvânt al Meta, condamnat în Rusia la şase ani de închisoare, în lipsă, pentru „apărarea terorismului”. Facebook şi Instagram au fost interzise din 2022

Ziare.com acum o ora
Un tribunal militar din Moscova l-a condamnat luni pe purtătorul de cuvânt al Meta Platforms, Andy Stone, la şase ani de închisoare, pentru ”apărarea publică a terorismului”, un verdict pronunţat în lipsă. Meta însăşi este desemnată o organizaţie ex

Rishi Sunak se întâlneşte cu prim-ministrul polonez Donald Tusk şi cu secretarul general al NATO: Marea Britanie va oferi Kievului 500 de milioane de lire sterline în plus faţă de cele 2,5 miliarde de lire sterline alocate pentru acest an financiar

News.ro acum 3 ore
Rishi Sunak va promite mai mulţi bani pentru a sprijini Ucraina. Premierul Marii Britanii se va deplasa marţi în Polonia pentru a se întâlni cu prim-ministrul polonez Donald Tusk şi cu secretarul general al alianţei de apărare NATO - şi pentru a pro

Miting de protest la Agenţia Naţională pentru Sport și marș până la Ministerul Muncii/ Sindicaliștii reclamă deficit de personal și nivel de salarizare foarte mic

G4Media acum 2 ore
Sindicatul Naţional Tineret şi Sport organizează, marţi, un miting de protest la Agenţia Naţională pentru Sport. Sindicatul precizează că scopul acestei adunări publice îl constituie manifestarea protestului faţă de nivelul foarte mic al salarizării

Acţiunile Tesla au scăzut luni cu 3% şi cele ale Li Auto din China cu 8%, după ce companiile au redus preţurile vehiculelor lor electrice

News.ro acum 3 ore
Acţiunile Tesla au scăzut luni cu 3%, în timp ce titlurile Li Auto din China a scăzut cu 8%, la un minim al ultimelor 11 luni, după ce ambele companii au redus preţurile vehiculelor lor electrice pe diferite pieţe, pe fondul concurenţei intense, tra

Vremea

București
acum

mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

mar.

8°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

mar.

5°/17°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°