Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Animaţii de concurs la Festivalul de Filme și Animație Metrion, în Ziua Turnului Babel

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 octombrie 2010 ·

Festivalul de Filme și Animație Metrion va începe astăzi cu o prezentare a animației din Europa Centrală și de Est, urmată de proiecția animațiilor înscrise în concursului organizat în cadrul festivalului. Toate acțiunile din cadrul MAFF au loc la Cinematograful Libertatea.

Festivalul de film și animație Metrion continuă cu animație portugheză și maghiară

"Prezentările şi proiecţiile din această zi vor ajuta publicul să-şi formeze o imagine despre scurta sau lunga istorie a animaţiilor slovace, sârbe, maghiare şi românești, respectiv despre situaţia actuală din aceste ţări", se arată într-un comunicat al organizatorilor MAFF. Patrovits Tamás, liderul Manifeszt - ASIFA Hungary, va vorbi astăzi, începând cu ora 13.00, despre organizaţia maghiară pe care o conduce. De la ora 14.00, studenta Sakardi Ildikó va prezenta departamentul de animaţie al Universității de Arte Moholy Nagy (MOME. Ea va fi urmată la ora 15.00 de regizorul şi directorul Lakatos Róbert, oaspetele festivalului. El le va vorbi celor prezenți despre animaţia transilvăneană şi cea poloneză. De la ora 17.00 Dragan Cukanovic va prezenta workshop-urile de creaţie din cadrul Festivalului Internaţional de Film şi Muzică Mediawave. Va fi urmat la ora 17.30 de Ivana Laucikova care va prezenta animaţia slovacă. De la orele 18.00 şi 19.00 participanții vor afla informaţii din culisele animaţiei românești contemporane şi animației de dinaintea revoluţiei din '89. "Daniel Teodoran Rareş va vorbi despre animaţia românească contemporană şi Radu Igazság va vorbi despre Studioul Animafilm din Bucureşti", se mai arată în comunicat.

Proiecții și concurs

Animațiile din cadrul concursului anunțat de MAFF, cu tema Turnul Babel, vor fi proiectate de la ora 20.00. Va urma decernarea premiilor. Tot atunci vor fi premiați și câștigătorii concursului de afișe. Câştigătorul concursului de anima

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 7 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 6 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 9 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 12 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 12 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 13 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale