Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fratele locotenentului protestatar a ieșit la mitingul de la Sibiu

Publicat in Adevarul, miercuri 25 ianuarie 2012 ·

Mihai Alexandru spune că nu este prima seară când iese la proteste, și că va face acest lucru și de acum înainte. Tânărul spune că gestul fratelui său l-a surprins, dar se bucură și îi va fi alături, indiferent ce se va întâmpla.

Mihai Alexandru are 25 de ani, și miercuri seara a ieșit, îmbrăcat în steag tricolor, la manifestările de protest de la Sibiu.

”Am ieșit în semn de solidaritate pentru fratele meu, am văzut mesajele pe pagina de Facebook. Am mai fost de două ori, înainte să apară fratele meu. M-a surprins foarte tare gestul pe care l-a făcut, dar în același timp ne bucurăm că a fost cineva care a ieșit în față”, a spus tânărul.

Acesta spune că îi cunoștea nemulțumirile fratelui său, însă nu s-a gândit nicio clipă că acesta va ieși printre protestatari.

”Nu m-am gândit nicio clipă la lucrul ăsta, chiar am fost surprins total. Știam nemulțumirile lui, dar niciodată nu ne-a spus intențiile lui, tocmai pentru a ne proteja într-un fel, ne spunea că cu cât știm mai puțin cu atât e mai bine pentru noi”, a adăugat tânărul.

Acesta spune că a vorbit cu fratele lui, și acum așteaptă cu toții să vadă ce se va întâmpla.

” Am vorbit cu fratele meu, nu mi-a dat amănunte, mi-a zis doar să stau liniștit că este foarte bine, atât. I-a mai trecut, i-a fost foarte greu la început, impactul a fost foarte mare, acum așteptăm să vedem ce se întâmplă.

De mic a visat la o carieră militară, este un om foarte responsabil și cred că din moment ce și-a asumat această responsabilitate va merge mai departe, oricare ar fi decizia cafre se va lua împotriva lui”, a mai spus Mihai Alexandru.

Acesta spune că va mai ieși și în zilele următoare la proteste, pentru că are la rândul său foarte multe nemulțumiri. ”Multe lucruri nu merg în țara asta, cred că nu există un singur motiv care te nemulț

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 33 minute
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 3 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Ciolacu, despre trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident

News.ro acum 27 minute
Marcel Ciolacu a precizat că nu comentează trimiterea în judecată a edilului sectorului 1 Clotilde Armand, pentru că „e o doamnă”, în primul rând. „Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident”, a completat liderul PS

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum o ora
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 2 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 4 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

„MeToo”. Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein a fost anulată de o instanţă din New York

Mediafax acum 2 ore
Un tribunal din New York a anulat condamnarea lui Harvey Weinstein din 2020. Instanţa a decis că poate avea loc un nou proces în cazul de referinţă „MeToo”, potrivit Sky News. Cea mai înaltă instanţă a statului a constatat că judecătorul de la proce

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 53 minute
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Guvernul a aprobat noile condiții pentru ieșirea din țară a minorilor

Adevarul acum o ora
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

16°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°