Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungaria va primi miliarde de euro pentru a ieşi din criză

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 29 octombrie 2008 ·

Fondul monetar internaţional (FMI), Uniunea Europeană şi Banca Mondială s-au pus de acord asupra unui plan de salvare de 20 de miliarde de euro pentru Ungaria, anunţă Le Monde în ediţia sa de astăzi. Sursa: topnews FMI a precizat că a făcut un acord cu Ungaria privind un împrumut de 12,5 miliarde euro, în timp ce UE propune un ajutor de 6,5 miliarde de euro, la care se adaugă o intervenţie a Băncii Mondiale de un miliard. "Acest plan ar putea fi prezentat în consiliul de administraţie al FMI pentru a fi aprobat la începutul lui noiembrie, respectând procedura de urgenţă a Fondului", a declarat directorul general, Dominique Strauss-Kahn, într-un comunicat. Acest acord reprezintă o sumă de zece ori mai mare decât cota alocată de către FMI Ungariei în mod normal. Această măsură a fost decisă "în coordonare cu FMI cu scopul de a întări viabilitatea balanţei de plăţi maghiare", au precizat preşedinţia franceză a UE şi Comisia Europeană într-un document publicat azi la Paris. Ungaria a fost lovită din plin de criza financiară internaţională. Bursa a avut probleme grave, iar investitorii şi-au pierdut încrederea în economia ţării. Ungaria devine astfel cea de-a treia ţară care primeşte un împrumut de la FMI pentru a face faţă consecinţelor crizei financiare, după Islanda (1,65 de miliarde de euro) şi Ucraina (13 miliarde de euro). De asemenea, FMI discută cu Pakistanul şi cu Belarus pentru a le acorda ajutor. În schimb, FMI a dezminţit informaţiile conform cărora ar negocia cu România.

Citiţi şi:

Economia Ungariei, la un pas de intrarea în "comă"

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin după zece ani la ProTV, unde vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România

HotNews acum 27 minute
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România, transmite News.ro. Cei trei au fost ani de zile trei jurați ai show-ului culinar „Chefi la Cuțite” de la Antena 1, post care a

Cod GALBEN de ploi torenţiale, furtuni și grindină în peste jumătate de țară! Harta zonelor afectate

Gandul acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de marţi, de la ora 14.00, până joi, la ora 20.00, dar și un cod galben de ploi, vijelii și grindină în peste jumătate de țară. În intervalul 16 aprilie, ora 14 – 18 aprilie,

Nicolae Ciucă: Bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism / Parte din datoria noastră este să protejăm nu doar patria şi libertatea românilor, ci şi să-i protejăm pe aceştia de manipulare şi dezinformare

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat, marţi, în cadrul evenimentului Digital Innovation Summit, organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, că 2024 este an electoral la nivel global iar bătălia ac

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum 4 ore
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

VIDEO Federația de Fotbal prezintă imnul României pentru EURO 2024 / Cântă: Smiley, Andreea Esca, Andra, Pavel Bartoș, Theo Rose și Irina Rimes

G4Media acum 2 ore
”Visăm Împreună” este imnul oficial al echipei naționale pentru EURO 2024, iar FRF a prezentat marți videoclipul melodiei care îi va însoți pe tricolori la competiția din acest an. Piesa “Visăm Împreună”, lansată special pentru acest moment de casa

Doi papagali ar fi fost chemați ca martori într-un proces de divorț în Turcia - presă / Ei repetau obsesiv „Soțul meu nu e acasă, vino!”

HotNews acum 43 minute
În Turcia, un bărbat ar fi descoperit infidelitatea soției sale datorită papagalilor săi bârfitori, scrie o publicație turcă. Bărbatul care și-a folosit papagalii ca martori numără zilele până la divorț, potrivit Yenicag Gazetesi. PapagaliFoto: Pier

Premier Energy finalizează preluarea CEZ Vânzare, un furnizor de energie cu 1,2 milioane de clienți / Ce se întâmplă cu acești consumatori

HotNews acum 2 ore
Premier Energy anunță finalizarea achiziției CEZ Vânzare, un furnizor de electricitate și gaze cu un portofoliu de 1,2 milioane de clienți, care își schimbă denumirea în Premium Energy Vânzare. Tranzacția și schimbarea proprietarului nu au niciun im

Bărbat prins când primea mită 20.000 de euro de la ruda unei persoane trimise în judecată. Ce a promis în schimbul banilor

Ziare.com acum 26 minute
Un bărbat a fost reţinut pentru trafic de influenţă după ce a fost prins când primea 20.000 de euro de la o rudă a unei persoane trimise în judecată, în schimbul promisiunii că poate interveni pentru a obține achitarea sau condamnarea cu suspendare

PSD: USR n-are dreptul să-i acuze pe alţii în timp ce-şi protejează penalii din partid

Mediafax acum 21 minute
„PSD denunţă dublul standard şi ipocrizia neruşinată a reprezentanţilor USR care fac denunţuri la ANI şi DNA împotriva medicului Cătălin Cîrstoiu, în timp ce stau la masă cu penalii şi incompatibilii din propriul partid. Spre deosebire de penalii US

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare în ziua atacului în Israel

News.ro acum 3 ore
Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului în Israel, a anunţat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă, în marja unei reuniuni a Consiliului de S

Vremea

București
acum

25°
mar.

17°/29°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

20°
mar.

14°/28°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

24°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

8°/24°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

23°
mar.

7°/25°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°