Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Busuioc Moldovenesc“ renaște după zece ani

Publicat in Adevarul, luni 31 octombrie 2011 ·

Formaţia condusă de dirijorul Mihai Amihalachioaie revine cu un mare spectacol. Pe 9 noiembrie, vor urca în scenă mulți dintre membrii orchestrei care s-a destămat în 2001 din motive financiare.

În anii '90, „Busuioc Moldovenesc" era una dintre cele mai îndrăgite orchestre de muzică populară din Moldova. Formaţia n-a făcut însă faţă crizei financiare de după destrămarea URSS. Instrumentiștii, dar şi soliştii s-au împrăştiat prin lume. „N-au existat neînţelegeri în orchestră, doar că a fost imposibil să activăm în condițiile de atunci. Noi eram la autofinanţare. Oamenii erau însetați de concerte, dar nu aveau bani ca să cumpere bilete. Cântam aproape gratis, dar n-am rezistat prea mult", a spus conducătorul formației, Mihai Amihalachioaie.

Dirijorul ne-a mărturisit că îl durea sufletul de fiecare dată când cineva îl întreba de ce şi-au întrerupt activitatea. „Acum am simţit că este momentul potrivit să reînfiinţez orchestra, mai ales că m-au rugat şi foştii muzicanţi, care s-au reîntors acasă dornici să cântăm din nou împreună", a explicat Amihalachioaie. După ce vor susţine un concert la Palatul Naţional, lăutarii vor merge într-un turneu prin Bucovina, pe care au cutreierat-o în lung şi în lat la sfârşitul anilor '90.

Amintirile Sofiei Vicoveanca

Sofia Vicoveanca îşi aminteşte şi astăzi cu plăcere de acele vremuri. „A fost un turneu care nu poate fi uitat. Aveam câte trei spectacole pe zi. Băieţii se uitau la mine şi spuneau: «Dacă doamna rezistă, trebuie să rezistăm şi noi». Era obositor, dar nu făceam rebut", povestește interpreta de peste Prut. În timpul unui spectacol, oamenii au spart geamurile ca să poată intra în sala arhiplină. „Asta-mi place, domnilor, când nu încap spectatorii în sală!", a exclamat atunci bucuroasă Sofia Vicoveanca.

Soliştii orchestrei „Busuioc Moldovenesc" erau aleşi pe sprânceană. Fiecare dintre ei avea un re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 44 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum o ora
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum o ora
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum o ora
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 42 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 3 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°