Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un hunedorean deţine, în colecţia sa, prima bere "Haţegana" produsă în judeţ

Publicat in Adevarul, vineri 8 ianuarie 2010 ·

Doar trei mărci hunedorene au ajuns cunoscute în afara judeţului înainte de 1989. Una este cojocul de la Vidra Orăştie, alta este virşliul de Sălaş, iar a treia este marca de bere Haţegana. Acum pensionar, Dorin Pisoiu a fost primul director al fabricii de bere de la Haţeg.

El deţine în colecţia sa de băuturi prima sticlă de bere hunedoreană, datată 9 februarie 1978 şi plină cu lichidul original.Berea de Haţeg se prepara în 1989 cu mălai şi elemente nemalţificabile, pentru că Ceauşescu nu mai accepta importul de malţ. „Am luat-o de pe bandă şi am dus-o acasă. Nu a avut etichetă, singura marcă se afla pe emblema desenată pe dop. E fermentată şi răsfermentată după 32 de ani de păstrare, are depuneri pe fund şi cred că presiunea dinăuntru este de două-trei ori peste cea a unei sticle de bere obişnuite. Nu am s-o deschid niciodată. Este prima bere fabricată în Hunedoara”, spune Dorin Pisoiu.

Bere cu mălai

Haţegana, în perioada ei comunistă, era o bere nepasteurizată, cu durata de garanţie de şapte zile. Se fabricau maxim 400.000 de hectolitri pe an, cantitate total insuficientă pentru cererea pieţei de atunci. O bere hunedoreană costa în acea vreme 2,5 lei, în echivalent actual, aproximativ 1,2 lei.

„Hunedorenii au avut fabrica de la Haţeg numai pentru că Ceauşescu a vrut să înlocuiască ţuica de la gura minerului cu mai puţin alcoolica bere. Două treimi din ce fabricam trimiteam în Valea Jiului”, spune Dorin Pisoiu.

De-a lungul istoriei ei comuniste, berea de Haţeg a primit mai multe lovituri. „Una din ele a fost sistarea importurilor dictată de Ceuşescu. Am înlocuit malţul nemţesc cu mălai românesc şi cu orz nemalţificabil. Berea devenise instabilă, se tulbura după patru – cinci zile şi nu mai avea acelaşi gust. Pe urmă, în prima perioadă a deceniului opt, a fost schimbată sursa de apă. S-a înlocuit apa perfectă,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum o ora
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 8 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°