Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCR a primit cel mai mare plafon de garanţii pentru programul „Prima Casă“, aproape o cincime din total

Publicat in Adevarul, joi 22 august 2013 ·

Banca Comercială Română (BCR) a primit, de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), un plafon de garanţii de 220 de milioane de lei pentru acordarea de credite în cadrul programului guvernamental „Prima Casă 6“. BCR şi-a adjudecat astfel cel mai mare plafon din totalul de 1,2 miliarde de lei.

Din totalul celor 220 de milioane de lei, BCR va aloca garanţii de 70 de milioane de le pentru acordarea de credite în vederea achiziţionării de locuinţe construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), se arată într-un comunicat al băncii.

Guvernul a hotărât recent ca, în etapa a şasea a programului „Prima Casă“, împrumuturile să se acorde numai în lei. În etapele anterioare, creditele se acordau atât în lei, cât şi în euro.

Condiţii pentru „Prima Casă“ în lei

Poate beneficia de creditul „Prima Casă 6“ orice persoană fizică care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia, nicio locuinţă, indiferent de modul şi momentul în care a fost dobândită, sau care deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 de metri pătraţi.

Primul pas pe care trebuie sa îl facă o persoană care doreşte să achiziţioneze o locuinţă prin programul „Prima Casă“ este să meargă la bancă, chiar dacă nu a găsit încă locuinţa de care are nevoie. Consilierii băncilor îi vor prezenta detalii privind creditul, documentele necesare pentru dosarul de credit, valoarea estimată preliminară a creditului şi rata lunară de plată. Creditul poate fi aprobat chiar şi înainte de găsirea imobilului care urmează să fie achiziţionat, clientul având la dispoziţie 120 de zile în care să se hotărască ce locuinţă doreşte.

Dobânda este variabilă şi este forma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 2 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Atac cu rachete asupra oraşului Harkov: şase persoane au fost rănite, mai multe clădiri rezidenţiale au fost avariate

News.ro acum o ora
Rachete ruseşti au avariat clădiri rezidenţiale şi au rănit şase persoane în al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkov, miercuri dimineaţă, a declarat guvernatorul Oleh Sînehubov pe Telegram, relatează Reuters. Atacul a avariat trei clădiri rezid

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum o ora
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum o ora
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Cutremur în România! Iată magnitudinea seismului

Ziua Constanta acum 55 minute
În ziua de 24 Aprilie 2024, la ora 03:00:04 (ora locală a României), s-a produs în zona seismica Vrancea, Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.3, la adâncimea de 73.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 28km V de Foc

Pensia anticipată: ce penalizări se aplică de la 1 septembrie. Explicații oficiale

Adevarul acum o ora
Noua lege a pensiilor prevede că stagiul minim de cotizare se va majora în funcție de evoluția speranței de viață din România și va elimina pensia anticipată fără penalizări.

Motivul pentru care o profesoară condamnată pentru relații sexuale cu un copil de 10 ani cere anularea sentinței

Ziare.com acum 40 minute
O femeie din Australia condamnată pentru relații sexuale cu un copil de 10 ani contestă sentința și spune că ar trebui anulată. Ea e de părere că femeile nu ar trebui considerate vinovate din punct de vedere legal pentru acest delict la momentul efe

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

G4Media acum o ora
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Cutremur produs miercuri dimineața în regiunea seismică Vrancea. În ce orașe s-a resimțit seismul

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe Richter s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora locală 3:00, în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a

Damian Drăghici şi Smiley au lansat melodia „S-a furat mireasa” - VIDEO

News.ro acum o ora
Damian & Brothers şi Smiley au lansat „S-a furat mireasa”, melodie de petrecere. “S-a furat mireasa este piesa pe care eu o văd ideală pentru orice petrecere. Acum 8 ani, am lansat cu trupa mea Damian & Brothers, împreună cu Smiley, piesa “În staţie

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

11°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°