Opel a prezentat, săptămâna aceasta, în avanpremieră, viitoarea generaţie a modelului său compact, în cadrul unui workshop pe teme de design organizat lângă Budapesta, la care a fost prezent și reprezentantul ”Evenimentului zilei”.
Am văzut, săptămâna aceasta. viitoarea generaţie a compactului Opel Astra, înaintea prezentării oficiale din septembrie, şi prima impresie a fost aceea că fotografiile nu izbutesc să fie un bun ambasador pentru noul model.
Şi asta chiar dacă am fost nevoiţi – mai mulţi jurnalişti de specialitate din România – să ne trezim în creierii nopţii pentu a prinde primul zbor către Budapesta, locul ales de Opel pentru organizarea unui workshop cu tema ”Evoluţia designului în clasa compactă”. Un excelent pretext pentru a fi puşi, în avanpremieră, în vecinătatea viitoarei generaţii Astra, care va fi înfăţişată publicului abia la toamnă, sub reflectoarele Salonului auto Internaţional de la Frankfurt.
La faţa locului, un complex turistic pierdut printre colinele acoperite cu culturi de viţă de vie de la marginea capitalei ungare, ne-a întâmpinat Malcolm Ward, noul director de design exterior de la Opel.
O replică de la inventatorul clasei compacte
După ce ne-a permis să ne tragem sufletul şi să sorbim o cafea tare, britanicul zâmbăreţ cu aer de pictor francez proţăpit pe malul Senei, dar care a absolvit ”Royal College of Art” din Londra înainte de a se angaja la Vauxhall (”Opel”-ul din Insulă) cu peste două decenii în urmă, ne-a invitat să păşim în ”spaţiul de lucru”.
După o destul de succintă prezentare a istoriei Opel în segmentul compact, care a fost ”inventat” de creatorul modelului Astra acum aproape o jumătate de secol (odată cu lansarea Kadett A), expunere susţinută de un coleg foarte tânăr de la departamentul PR şi asezonată cu o mulţime de slid