Totalul de peste 4,2% acumulat în perioada ianuarie-iulie 2008 a mai fost înregistrat doar în intervalul decembrie 2005 - decembrie 2006 Pe fondul scumpirii gazelor şi curentului, media
Totalul de peste 4,2% acumulat în perioada ianuarie-iulie 2008 a mai fost înregistrat doar în intervalul decembrie 2005 - decembrie 2006
Pe fondul scumpirii gazelor şi curentului, media scumpirilor - inflaţia - pe primele şapte luni a ajuns la 4,28%. În 2006, acest indice ajunsese la 4,8% abia în decembrie.
Un nedorit record a consemnat şi inflaţia anuală, care în iulie 2008 a ajuns la 9,04% faţă de iulie 2007 - nivel nemaiîntâlnit din iulie 2005.
În acest an, în primele şapte luni (iulie 2008 faţă de finele anului trecut), cel mai mult s-au scumpit mărfurile nealimentare, cumulându-se o creştere medie a preţurilor de 5,76%. În cazul serviciilor, media tarifelor a crescut cu 3,47%, iar la alimente preţurile au avansat, în medie, cu 2,98%.
Atenţie la mărfurile nealimentare!
În ceea ce priveşte evoluţia anuală a indicelui preţurilor de consum, cea mai drastică a fost scumpirea alimentelor (+10,4% în iulie 2008 faţă de aceeaşi lună din 2007), în scădere uşoară faţă de nivelurile anterioare, potrivit datelor comunicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Scumpirea mărfurilor nealimentare însă a luat un avânt fără precedent, ajungând la o medie anuală de 7,8, după ce, în lunile anterioare, nu depăşea pragul de 6%. Şi creşterea tarifelor pentru servicii s-a accelerat, revenind peste nivelul de 9% în iulie 2008 faţă de aceeaşi lună din anul precedent.
Fără gaz şi fără curent, inflaţia ar fi fost zero
Reamintim, în acest context, că majorarea tot mai accentuată a costurilor de producţie din industrie (+19,4% în iunie) se transferă acum în preţurile produselor finite nealimentare, constituind principalul factor de creşt