Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezervaţia de Zimbri de la Vama Buzăului are noi locatari. Patru pui s-au născut în ultimele zile

Publicat in Adevarul, marți 4 iunie 2013 ·

Rezervaţia de la Vama Buzăului este un adevărat obiectiv turistic. 22 de zimbri pot fi admiraţi de turişti, patru dintre fiind abia născuţi. Alte două female aşteaptă să aducă pe lume pui.

Rezervaţia a primit şi o finanţare europeană de 1,7 milioane de euro pentru extindere. Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Mihai Pascu, noul areal de pădure va trebui împrejmuit şi dotat cu echipamente de supraveghere a animalelor prin sistem GPS şi video. Vor fi aduşi noi zimbri, dar asta abia după extinderea habitatului. Rezervaţia va fi promovată şi ca areal turistic inedit al Braşovului.

În rezervaţie s-au născut până acum zece pui de zimbru. „Cam până la vârsta de un an, ei sunt hrăniţi de mamele lor şi abia apoi vor primir hrană ca şi restul animalelor. În general, primesc fructe, sfeclă, cartofi, dar pe timp de iarnă le completăm hrana şi cu concentrate, care sunt făcute din cereale, dar mai au în plus şi făină de oase", ne-a explicat Tică Neagovici (54 de ani), care este îngrijitorul animalelor încă din 2008, de când s-a deschis rezervaţia.

Agresivitatea, o caracteristică

Turiştii care vor să-i vadă, trebuie să aibă grijă însă, fiindcă zimbrii sunt animale destul de agresive, iar femelele, pentru a-şi proteja puii, devin şi mai rele. „Întotodeauna, îi însoţim pe turişti, fiindcă animalele devin agresive foarte repede, iar pentru femele acest lucru nu este bun, fiindcă li se încălzeşte tare laptele în uger, iar apoi au puii de suferit. Oamenii trebuie să păstreze o anumită distanţă faţă de gard şi să nu îi întărâte, fiindcă sunt animale foarte duşmănoase şi imediat încep să dea cu capul în gard", ne-a mai spus nenea Tică.

Rezervaţia braşoveană „Valea Zimbrilor" este cea de-a patra din ţară şi a fost inaugurată în 2008, în luna noiembrie, în urma unui proiect de dezvoltare turistică a zonei, susţinut de Consiliul Judeţean Braş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 8 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 9 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°