Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Văzut de sus, Pămîntul e mic

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 16 decembrie 2013 ·

Organismele importante care guvernează sportul iau uneori nişte poziţii ciudate. Ale corupţiei sau ale toleranţei asupra intolerabilului.

Dacă la tragerea la sorţi a grupelor turneului final al World Cup există suspiciuni de trucaj ordinar, în direct, la televiziune, acelea nici nu se mai pot numi suspiciuni. Un om coboară bileţele sub pupitru şi le înlocuieşte, aşa sună acuzaţiile. În alt episod, FIFA ajută Franţa, oferindu-i o grupă uşoară, şi defavorizează Italia, trimisă la muncă serioasă, cu Anglia, Uruguay şi Costa Rica, plus la nişte drumuri lungi de bătut în lungul şi în latul unei ţări neprietenoase.

Discuţiile semiparanoice despre cum ai putea, ca organizator, să măsluieşti nişte bile, nişte bucăţi de hîrtie şi, în cele din urmă, nişte oameni, ar trebui să fie ultimele care să ne preocupe la o tragere la sorţi de o asemenea importanţă. Dar toate, toate ne rămîn prea mari, iar de sus, de acolo, Pămîntul nu se mai vede albastru. Se vede probabil sub forma unei hărţi, cu drumuri pentru bani şi influenţă. Unii, cei mai buni prieteni ai teoriei conspiraţiei, cred că în ultimele două-trei decade nici o tragere la sorţi nu a mai avut de-a face cu norocul, ci cu trucajele. Jocul, spun ei, nu mai este de multă vreme joc.

Pe lîngă aceasta, încăpăţînarea de a atribui competiţii mari unor ţări nepotrivite, de la factorul infracţionalitate la factorul moartea democraţiei, pare să se extindă ca o molimă modernă, ascunsă sub frumoasa umbreluţă a diversităţii. Umbreluţa nostimă se preschimbă însă în perdea sau pelerină, pe măsură ce locurile de desfăşurare ale unor supercompetiţii sînt mai degrabă scenografii pentru thrillere psihologice şi filme de război.

De pildă, Comitetul Internaţional Olimpic a atribuit Jocurile hibernale Rusiei. Ţară mare, cu tradiţie, o forţă olimpică în toate erele. Apoi apare legea împotriva propagandei homosexuale. La ru

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie

News.ro acum 54 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan anunţă joi că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că Parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de zile.

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa: Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorităţii

News.ro acum 54 minute
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa. El precizează că rămâne ”comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean Constanţa (s

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum o ora
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

UPDATE - Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc/ O persoană a murit, iar alte cinci persoane vor fi duse la spital

News.ro acum 31 minute
Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. Cinci persoane aflate în autoturisme vor fi duse la spital, pentru o a şasea victimă fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost d

Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

News.ro acum o ora
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va prod

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

BREAKING Magazinele nu vor fi închise în weekend / Ciolacu: Din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun

G4Media acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun”. „Vreau să închid un subiect care

Sorin Grindeanu: Am semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii Rutiere preia de la CNAIR o serie de proiecte de infrastructură rutieră

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că a semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii Rutiere preia de la CNAIR o serie de proiecte de infrastructură rutieră. ”Am semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii

Ciolacu: Prelungim cu încă trei luni plafonarea tarifelor RCA, până la 30 iunie

Mediafax acum 28 minute
„Tot despre plafonare vorbim în continuare, dar în alt domeniu, cel al asigurărilor. Prelungim cu încă trei luni plafonarea tarifelor RCA, până la 30 iunie”, spune Marcel Ciolacu. Vrem să combatem, adaugă premierul, orice risc de creştere excesivă a

Alba: O femeie a lovit cu maşina un copil pe o trecere pentru pietoni, apoi a plecat de la locul accidentului. Femeia a fost găsită de poliţişti, după ce tatăl victimei a reclamat fapta

News.ro acum 31 minute
Un copil de opt ani care traversa o stradă din Alba Iulia pe trecerea pentru pietoni a fost lovit de un autoturism care se deplasa în spate şi al cărui şofer nu a oprit. Tatăl victimei a anunţat Poliţia cu privire la accident. Şoferul implicat, o fe

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

13°
joi

7°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

15°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale