Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dovada loviturii de stat: Victor Ponta se angajează să îngenuncheze Justiţia

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 27 iulie 2012 ·

Un document obţinut de EVZ demonstrează că liderii USL sunt "de acord, în principiu" cu desfiinţarea Curţii Constituţionale, ANI, DNA şi CNSAS

Colonelul Mircea Dogaru și partenerul său în destructurarea Justiției, Victor Ponta

Documentul este semnat de Victor Ponta (PSD), Daniel Chiţoiu (PNL) şi Daniel Constantin (PC). El arată că liderii USL sunt "de acord, în principiu" cu lista obiectivelor propuse de Consiliul Naţional al Societăţii Civile (CNSC), printre care şi desfiinţarea Curţii Constituţionale, ANI, DNA şi CNSAS.

Potrivit documentului CNSC, pe care Ponta l-a agreat, aceste instituţii sunt "instrumente politice" sau "structuri de poliţie politică de tip stalinist".

Un "obiectiv imediat" al CNSC şi USL este "anularea restricţiilor de tip poliţie politică şi lustraţiilor". De asemenea, cele două părţi sunt de acord ca preşedintele României să poată fi suspendat direct de către cetăţeni, "printr-un milion de semnături".

Mai multe prevederi se referă la revoluţionari – ale căror drepturi urmează să fie restabilite la nivelul din 2004, prin anularea unei legi elaborate de guvernul Boc în 2011. USL este de acord "în principiu" ca ofiţerul Alexandru Gheorghe, care a participat la mitingul din Piaţa Universităţii, la începutul anului 2012, să fie reactivat.

O propunere a CNSC este ca procurorii, judecătorii şi Avocatul Poporului să fie aleşi direct de către "popor", la fel ca şi parlamentarii.

Grupul pentru Dialog Social, care este o organizaţie non-guvernamentală, ar urma să fie desfiinţat şi înlocuit cu un aşa-numit "Consiliu Academic Civic Cultural şi Spiritual". Guvernul Ponta ar urma să "asigure" acestei "societăţi civile" măsuri pentru "prezentarea doleanţelor periodic în mass-media românească, în special a celei finanţate de către stat".

"Nu ne vindem ţara"

Liderii coaliţiei majoritare şi cei ai sindicatel

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal de un bărbat / Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti

News.ro acum o ora
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal, joi seară, de un bărbat. Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 32 minute
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum o ora
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ministrul Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi şi doar 20% din banii primiţi au fost cheltuiți

HotNews acum 58 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi seară, într-o emisiune la Prima News, că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență), el precizând că România a primi

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum 3 ore
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum 2 ore
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 6 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Vremea

București
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale