Horia Ghibuţiu: „Ce-o să facă Lăcătuş în continuare? Ca şi Hagi, nimic, fiindcă, după ce pleci de la Steaua, nici nu prea mai contează“.
Lăcătuş a plecat de la Steaua pentru că, timp de un an, costumul de antrenor i-a venit la fel de prost precum şosetele albe purtate la pantofi negri, despicaţi şi cu ciucuraş, pe vremea în care era „şeptarul“ viteziştilor, fotbalistul-simbol al campioanei Europei.
Dezolant, ca toate adevărurile pe care n-am vrea să le auzim, e faptul că Lăcătuş a ajuns la Steaua după ce n-a rupt gura târgului ca antrenor la Inter Gaz sau la UTA. Pe cât de mare a fost ca jucător, pe-atât de modest e ca antrenor. Ba şi ca preşedinte, dacă vă amintiţi de sezonul 2005-2006, când Marius a fost învestit în fruntea clubului de către un Gigi Becali care ne asigura că legenda stelistă avea să rămână în funcţie „până la adânci bătrâneţi“. Cum pe cuvântul lui Gigi e preferabil să nu te bazezi nici dacă traversezi de la stadionul Ghencea până la staţia tramvaiului 41, Lăcătuş a eşuat şi ca preşedinte, şi ca antrenor.
Să nu vă imaginaţi că „Fiara“ a fost săpat de jucători, cum se putea întâmpla în cazul unei formaţii la care liderul vestiarului, Mirel Rădoi, e şi finul patronului. Nu Lăcătuş trebuie să fie făcut responsabil deoarece - aşa s-a văzut marţi, la televizor - Petre Marin e terminat, Arthuro e un filfizon, Lovin - submediocru, Dayro - un împiedicat, iar Toja - o glumă lungă căreia i-am uitat poanta. Între Steaua şi Olympique Lyon e o diferenţă insurmontabilă, izvorâtă din faptul că Franţa are o uriaşă bază de selecţie, precum şi un sistem sănătos de formare şi creştere a tinerelor talente, în timp ce la noi juniorul aude doar „pe ei, pe mama lor“ şi faptul că trebuie să-şi lase perciuni greceşti, ca băieţii de la naţională.
Bref, cum ar zice Benzema, francezii sunt mai buni decât românii. Şi atunci, und
