Deşi la 20 de ani eram, oricum, cu toţii însiropaţi de dorinţă atunci glazuram mai abitir arta nupţială
Înainte să visăm la prima noapte de dragoste, visăm la prima noapte de dragoste pe fond muzical. Pe vremuri, moda contopirii sexuale civilizate era să ai fundal sonor din best-of-uri. Habar n-aveau Glen Medeiros şi Led Zeppelin câte deflorări de Grammy şi-au adjudecat, prin căminele studenţeşti.
Deşi la 20 de ani eram, oricum, cu toţii însiropaţi de dorinţă - respectiv calificaţi în proba de virilitate - atunci glazuram mai abitir arta nupţială cu afrodiziace din fonoteca de aur. Am vaga bănuială că făceam asta şi fiindcă erau mai multe cupluri disperate decât camere disponibile, prin urmare perdelele opace dintre paturi şi soundtrack-ul zgomotos garantau o intimitate glorioasă. Am apucat, în facultate, plăcile de vinil pe care se bloca acul, casetele care se agăţau şi se făceau ghem sau benzile de magnetofon care se rupeau cu trei secunde înainte de apoteoza orgasmică.
Dar mai erau şi după-amiezile alea suave în care noi ne sărutam cu lăcomia aferentă şi, când mai aveam fiecare câte-un dinte de fermoar şi terminam de despuiat, discul prindea o scamă pe el şi numai ce-auzeam de patruzeci de ori la rând „stayin' alive, stayin' alive, stayin' alive...", de-o lăsam baltă cu amorul şi ne apucam de rebus.
Azi, tehnologia digitală ne salvează pielea. Cel puţin am scăpat de orice frigiditate ori impotenţă pe fond de tonomat defect. Aparatura actuală nu se strică nici dacă, în plin proces de testare a unei poziţii în primă audiţie, îi tragi accidental un şut CD playerului şi zboară cât colo. Buddha Bar va continua să-şi geamă ritmic hitul „Desire" şi trântit pe parchet, după o degajare amplă, de la marginea patului.
După ce ani de zile am tot făcut noi dragoste pe orice muzică se nimerea la radio, am considerat că nu ne mai permitem luxu