Nu tăia replicile curajoase politic cenzura comunistă cu forfecuţa de unghii, cu forfecuţa delicată de manichiură. Activiştii de partid care vămuiau filmele, romanele aveau pur şi simplu mişcări de măcelari şi izbeau cu satârul, îndepărtând tot ce nu era pe placul Ceauşeştilor.

Ici-colo, rar, mai era câte un om destupat la minte care simula cataracta la ochi şi se făcea că nu vede o vorbă mai deocheată politic care sugera ce "superb" o ducea poporul în epoca lumină a marelui fiu. Existau galopuri în cupletele de la Grădina Boema rostite de Stela şi Arşinel, pe texte de Puiu Maximilian, dar şi unele scenarii, porţiuni de independenţă faţă de doctrina stătută a comuniştilor şi faţă de pretenţiile de supercreiere ale Ceauşeştilor.

Aşa că la Boema şi la Tănase mai era câte un vers privind coada la brânză, prea groasele pulovere purtate în casă, orbecăiala prin casă când se stingea lumina. Multe neplăceri, până la urmă fentate deştept de Sergiu Nicolaescu, au apărut privind finalul extraordinarului film "Osânda". Ultimele scene îl arată pe Amza nedreptăţitul, hăituit de jandarmi care trăgeau cu puşca în el, în timp ce ţăranul urca un deal fără ieşire cu o cruce în spate.

Gândise marele regizor Sergiu Nicolaescu să fie pentru prima dată sugerată într-un film românesc calea Golgotei, împresurat, fără scăpare, ţăranul bănuit pe nedrept, Amza urca un deal pieptiş cu o ditamai crucea în spate, iar gloanţele muşcau din carnea lui. Chinul lui Hristos pe drumul Golgotei. Când glonţul decisiv i-a încheiat viaţa, Amza cade în genunchi cu crucea prăvălită peste el, rostind cu obidă, sleit de ultimele puteri: "Dumnezeii ei de viaţă!".

Prea îşi bătuse joc soarta de el. Firesc, la cel mai înalt nivel, la Comitetul Central, i s-a poruncit lui Sergiu Nicolaescu să renunţe la acea scenă a ultimului drum cu crucea în spate. Marele regizor a fe