„M-am născut în Bucureşti, într-o casă de pe Strada Popa Nan, undeva în apropierea Foişorului de Foc. Lumea de atunci nu se compară cu cea de acum. Oamenii au devenit mai săraci şi s-au înrăit", povestea Gica Petrescu intr-un interviu.
"Am fost şi sunt recunoscător cerului şi oamenilor. Primul mi-a dat har, sănătate şi viaţă lungă, iar oamenii mi-au dat curaj, preţuire şi dragoste", mai spunea artistul.
Debutul oficial
Tatăl său era contabil, şcolit la Geneva, dar iubea foarte mult muzica. Cânta chiar la vioară, acompaniat fiind la pian de soţie (cea de-a doua, pe nume Severina). "În aceste împrejurări am început eu să iubesc şi să fac muzică - povestea la un moment dat Gică Petrescu. Ajunsesem să cânt, încă de tânăr, la evenimente importante: 10 mai, 24 ianuarie (Unirea Principatelor)".
La vârsta de 18 ani, Gica Petrescu cânta de ceva vreme într-o formaţie studenţească. Astfel a fost remarcat de compozitorul Ion Vasilescu, care l-a dus la postul national de radio, unde maestrul şi-a făcut debutul oficial în postura de cântăret (Gică a urmat liceul, apoi a studiat şi doi ani de Drept, după care s-a dedicat muzicii).
„Cântam de la 17:00 până la 21:00”
"M-a luat la radio să găsească dacă am...viza, adică dacă vocea mea este bună de înregistrat. Şi a găsit: Puştiule, ţine-te de muzică, mi-a zis, şi m-am ţinut de ea. Am făcut şi eu Conservatorul Elvira Popescu, vreme de patru ani. Am studiat vioara şi chitara. Cântam la Athénee Palace între 5 şi 7, la matineu", îşi amintea Gica Petrescu.
Primele apariţii în public, ca „dizeur” - aşa cum se spunea în prima jumătate a secolului al XX-lea, le-a avut la Restaurantul „Princiar”. În cartea biografică scrisă de George Sbârcea (Claude Romano) despre Gică Petrescu, artistul mărturisea: „Dacă la început îmi închipuiam că numai romanţele vechi, cele pe versurile unor poeţi consac
